După un an, Consiliul Local Urziceni s-a hotarat să respecte legea

0

Reuniţi în şedinţă extraordinară, consilierii locali de la Urziceni au adoptat în unanimitate proiectele de hotărâre referitoare la invalidarea mandatelor de consilieri deţinute de către Stela Savelciuc şi Cosmin Stanciu şi pe cele prin au fost  validaţi Sorin Ştefan şi Matei Toma.

Votul de ieri survine unei sentinţe civile pronunţate în luna iunie, de Tribunalul Ialomiţa şi rămasă definitivă prin decizia Curţii de Apel Bucureşti. Instanţa a obligat Consiliul Local Urziceni, la cererea Prefecturii, să emită o hotărâre prin care să se constate încetarea de drept a mandatelor celor doi consilieri, cărora PSD le-a retras sprijinul politic.

Odată rezolvată dilema referitoare la mandatele consilierilor social democraţi din legislativul de la Urziceni, rămâne în suspensie problema hotărârilor adoptate de Consiliu în perioada în care Stanciu şi Savelciuc şi-au exprimat votul.

Practic, prin sentinţa pronunţată în iunie, instanţa a dispus anularea a 26 de hotărâri adoptate în martie şi aprilie anul trecut, inclusiv cea referitoare la bugetul local pentru 2009.

Robert Viorel Dincă

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.