Elev bătut de un profesor la școala George Vâlsan din Amara

49

fhfghfghfh

Anchetă disciplinară la Scoala George Vâlsan din Amara! 
Un elev a fost bătut ieri după amiază, în pauza mare, de profesorul de serviciu. 
Conform declaraţiilor directorului unităţii şcolare, agresiunea s-a petrecut pe fondul nemulţumirii elevilor care au protestat că s-a sunat mai devreme cu două-trei minute pentru intrarea la clase. 
Cristina Buzoianu a declarat pentru Radio CAMPUS că băiatul lovit este în clasa a VI-a, iar cadrul didactic care şi-a ieşit din fire nu-şi poate explica gestul.
Conducerea şcolii apreciază că profesorul Florin Martinescu a încălcat regulamentul, va fi cercetat disciplinar şi sancţionat în consecinţă, iar în paralel se derulează şi o anchetă a poliţiei. 
Ofiţerul de presă, Andreea Loghin, precizează că a fost anunţată şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului, în vederea introducerii minorului într-un program de consiliere psihologică.
Referitor la comportamentul profesorului de sport, Florin Martinescu, conducerea Şcolii din Amara a mai spus că acesta este cunoscut ca un cadru didactic mai sever, dar că până ieri nu s-au mai înregistrat evenimente similare.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

 

49 comentarii

  1. Comunismul are radacini adanci in invatamantul romanesc .
    Inca sunt multi profesori /invatatori care se cred stapanii acelor copii pe care ii pregatesc .

  2. cred ca degeaba a fost…agresat…elevul-ma mir ca nu a fost snopit in bataie! ce de drepturi mai au astia,te doare capul! profesorul ce drepturi are in fata mucosilor care le incalca autoritatea??niciunul!protectia asta a copiilor ce demersuri face sa le indrepte comportamentul unora?si apropos-de ce profesorii trebuie sa se ocupe de elevi si in pauza??lor nu li se incalca dreptul la pauza stipulata in codul muncii care prevede ca nimeni nu poate munci continuu6,7 pe zi?/?sa angajeze paznici primaria,sa existe jandarm,gardian,politie,orice e specializat in asigurarea sigurantei copiilor-nu profesor de serviciu! profesorul e platit sa-i invete carte,nu sa-i pazeasca!

    • Se vede faptul că încă gâdești ca pe vremuri. Am să le iau pe rând:
      – nu se încalcă nici o autoritate a cadrelor didactice, fiindcă relația profesor-elev nu este una de subordonare;
      – da, protecția copilului înseamnă și grijă față de comportamentul copilului, mai ales că profesorul este și un educator, un formator, nu doar unul care predă, ascultă și notează;
      – da, profesorii trebuie să-i supravegheze pe elevi și-n pauze, ei neavând libere acele 10 minute. Oricum, profesorii nu au 8 ore/zi de muncă;
      – păi dacă în școală ar fi jandarmi, polițiști, forțe de ordine, ar semăna mai mult cu o cazemată, cu un obiectiv sub asediu, nicidecum cu o instituție de educare și învățământ.

      • Habar n-ai gradul de gradul de uzura in cele 5-6 ore lucrate cu multimi de copii! Poti sa lucrezi tu 15 ore pe zi, nu este la fel cu grija si stresul ca vorbesti degeaba, de multe ori, cu niste grupuri de salbatici, cu unele exceptii care devin tot mai rare. Am cunoscut un "tare" din asta care sustinea acelasi lucru ca tine. Tata de copii relativ obisnuiti. Destinul sau intamplarea a facut ca acest domn sa-si piarda ditatamai functia si sa vina in invatamant sa lucreze (despre care zicea ca este o odihna perpetua). Dupa doua saptamani, si-a iesit din minti asa de rau, incat a batut la rand copiii de prin clase. Nu mai reusea deloc sa faca fata situatiilor – MULTE si DIVERSE!!! Si, apropo, profesorii vin sa predea sau sa faca munca de gardian intre salbatici care sunt pusi pe nimicire?

        • Ei si-au ales aceasta profesiune. Nu i-a batut nimeni sa o urmeze. Si sunt sigur ca printre motive, sunt unele care o fac… atragatoare, ca sa nu folosesc si alte cuvinte. Iar faptul ca a fi dascal, invatator, profesor cere o anumita vocatie, chemare, abilitati, etc, sta dovada si ceea ce povesttit dv. amintitnd de acea persoana care plecand de la statutul de "cineva", si-a incercat norocul ca profesor. Evident sa nu avea ce cauta acolo. Ca multi altii…

      • Serios,mai George??? esti bine informat??ia citeste si tu un regulament de ordine interioara sa vezi ca elevii au obligatia sa respecte autoritatea profesorilor si a adultilor angajati in scoli! mai,eu cred ca tu ai ramas cu sechele din scoala si de asta sari ca ars asa…sau copiii tai n-au beneficiat de educatia paterna ,ca nu ai fost in masura sa le oferi decat bani in loc de timp?? si de ce au,mai ,profesorii interzis la pauze???ca vrei tu sau te-ai interesat pe undeva si ai aflat ca in Romania se prevede asta pe undeva in codul muncii ca exceptie??

        apropos de jandarmi,cazemate,etc.militeaza tu pentru absenta lor-ca maine-poimaine intra vreun needucabil cu mitraliera in clasa,ca are dreptul! ce te-ai face atunci daca ai fi profesor,musiu??te-ai arunca in fata pustilor sa -i scapi de pusca??

        • Pentru ha,

          Noul regulament aprobat in ultima zi a vechiului ministru al educatiei si invatamantului, daca-l citesti, vei ramane surprins de cate prevederi sunt in favoarea elevilor. Totodata, corpul didactic trebuie sa se poarte mai cu manusi cu copiii.
          Lectura placuta!

          • Scolile sunt pline de copii fara elementare deprinderi de comportament civilizat. Cred ca nu ai intrat in scoala de mult timp. Sunt fff. multi copii cu comportament deviant! Profesorul NU este psihiatru, nici politist! Este un om care are de transmis niste informatii si niste valori! In foarte multe cazuri, vorbesti singur. Asadar, orice fiinta omeneasca decenta stie ca, la pachet cu drepturile, vin si obligatiile. Nu sunt deloc de acord cu violenta, dar exista multe probleme sistemice care duc la astfel de situatii dramatice! Ideea ca 'nu te-a pus nimeni sa te faci…' este simplista, ca sa nu spun mai mult. Cred ca va dati seama de continutul ei sec! Scoala inseamna cooperare, nu individualismul pe care-l afisati cand spuneti 'cine i-a pus sa se faca….?'. Asteptati servicii decente, cerandu-le pe ton de dispret? Ei bine, o sa primiti ce a oferit profesorul in chestiune, pentru ca o anumita atitudine genereaza aceeasi atitudine!

    • Ha – nu stiu ce esti: femeie sau barbat si nu stiu nici daca esti prost( proasta ) sau pur si simplu nebun( nebuna). Daca in poza aceea ar fi fost copilul tau, indiferent ce-ar fi facut el ( ca nu cred ca a dat in cap cuiva ). tot asa ai fi vb.? Stii ce inseamna un copil? Sau stii ce inseamna sa-ti vezi copilul batut de altii ( dobitoci ) fie ei si cadre didactice, cand stii ca tu nu-l atingi nici cu un deget????????? Sa-ti fie rusine cu R mare!!!!!!!!!

  3. În mod clar, profesorul nu i se admit scuze. Sunt împotriva violenței, mai ales în școli, dar trebuie să acceptăm că situația elevului este exagerată, victimizându-l. În perioada noastră, elevul are cele mai multe drepturi, iar de cele mai multe ori acesta le interpretează greșit.
    Am terminat această școală acum 5 ani, fiind una dintre elevele fruntașe. Aici am pus bazele educației mele și pot afirma faptul că în fiecare colectiv există și excepții de genul. Nu toți elevii merg la școală pentru că-i preocupă educația lor, ci doar pentru simpla prezență. Nu vreau să interzic dreptul la educație nimănui, însă trebuie să recunoaștem că elevii sunt din ce în ce mai dezinteresați de activitățile educative. 
    Nu știu situația elevului, dar sunt convinsă că revolta acestuia este nefondată. O simplă greșeală a elevului de serviciu putea fi remediată fără acest scandal monstru. Dar elevului i se permit prea multe.. Are dreptul să bată cu pumnul în masă pentru 2-3 minute în plus de recreație, însă nu este tras la răspundere pentru activitatea și evoluția lui școlară.
    Îl cunosc personal pe domnul Martinescu. Mi-a fost profesor și îl apreciez enorm pentru implicarea de care a dat dovadă. Este un om de nota 10, și un profesor implicat. Îmi amintesc cu plăcere de orele de educație fizică și antrenamentele de handbal pe care le făceam pentru echipa școlii. E un om devotat activităților pe care le desfășoară. 
    E trist să observ cum un om care, prin activitatea profesională și sacrificile pe care le-a făcut pentru școala unde predă și comunitatea în care trăiește , a reușit să aducă la Amara titluri și premii impresionante, la concursuri și competiții sportive naționale și internaționale. 
    Într-adevăr, e un om mai sever deoarece iubește ordinea și disciplina. E un om care se implică pentru a reuși ceva și care așteaptă aceași implicare și din partea celorlați.
    Aceste lucruri nu le-a precizat nimeni. Nimeni nu a privit din perspectiva unui profesor, ce a absolvit niște studii și care își trăiește viața într-o școală în care munca lui nu e apreciată de către elevi. Sunt sigură că revolta elevului l-a ofensat, deoarece rolul său ca profesor este să-l educe și să îi deschidă noi orizonturi, iar elevul pare a fi revoltat pentru 2-3 minute în plus de educație. 
    Conchid prin a spune că există elevi nepăsători, cu impresii și idei jalnice despre educație și elevi conștiincioși, care apreciază efortul unui profesor de a-l învăța ceva, chiar dacă materialele erau întodeauna insuficiente.
    În 4 ani, nu mi s-a întâmplat niciodată o asemenea situație deoarece am fost un elev axat pe educație. Nu m-a interesat că profesorul X nu ne-a dat pauză, că recreația s-a terminat cu 2 minute mai devreme. Am acceptat aceste lucruri, căci ăsta era interesul meu : să învăț. Și am reușit. 
    Deci, haideți să nu victimizăm atât lipsa de respect și incompetența unui elev care are ca priorități recreațiile..

      • De acord cu tine, si eu voi incerca sa aflu mai multe lucruri despre acest subiect, pentru ca mi se pare ciudat ca imediat cadrul didactic este aruncat in gura lumii, in timp ce elevul beneficiaza de prezumtia de nevinovatie! Recunosc ca il cunosc pe domnul profesor, dar nu ca fost elev, si niciodata nu mi-a dat de gandit vis-a-vis de un astfel mod de comportare!

        • Cati dintre voi, cei care postati aici, ati fost macar o ora ca profesori( sau suplinitori) de fata cu … copiii?Copiii vremurilor noastre… Daca ai parinti bogati, crezi ca esti buricul targului! In schimb, daca parintii tai nu sunt bogati, mergi dupa aia bogati( e cool, nu-i asa ?), adica , daca alora nu li se intampla nimic, why not …?Asa ca domnilor, si doamnelor, inainte de a posta ceva de dragul de a fi postat, verificati ce se intampla de fapt in invatamantul romanesc, indiferent de nivel!

           

    • Oricat de mult ar fi protestat copilul, profesorul NU are dreptul sa-l loveasca. Profesorul ar trebui sa reprezinte un model pentru elevii școlii.
      Din punctul meu asta reprezinta un adevarat cadru didactic.

      • Sigur ca da, copii injura ca la usa cortului, nu stiu nationalitatea elevului, si profesorii trebuie sa le zica saru!mana ! La ce salar de mizerie primesc, sa mai fie umiliti si de niste mucosi de clasa a sasea care s-au inhaitat ca nu le-a convenit ca a sunat !

    • Bravo,Cristina! Ai si demonstrat ca ai fost eleva fruntasa si cred ca opiniile unor astfel de persoane trebuie luate in consideratie, nu laturile aruncate din frustrare asupra unor oameni ale caror fapte nu sunt demonstrate! daca e o ancheta in derulare, corect e sa asteptam concluziile, nu sa distribuim poze pe facebook cu fata copilului lovit-nu se stie de cine-cu atat mai mult cu cat acest gest e facut de o matusa.ma intreb eu-matusa a contribuit cu ceva la educatia copilului sau e sigura ca asa au stat lucrurile?? in locul profesorului de sport, as cere daune familiei copilului .de aceea nu-si mai cunoaste nimeni locul in societatea asta-scandalul e la moda si scandalul il fac de obicei doar cei care nu au alta cale de a se evidentia!

    • Cristina daca ai copil stii daca nu nici nu poti intelege.Profesorul face merge in invatamant daca are aplecare spre intelegerea copiilor daca nu sunt destule vmeserii care pot acoperi pregatirea lui.Din punctul meu de vedere are dreptul la leafa decenta sa nu atarne la un parfum si o cafea,sa-si poata permite sa se imbrace civilizat dar ptr. asta nu copiii au vina.Dar sa LOVEASCA? vai de zilele lui acum sunt bunica cu norma-n treaga,cu o nepotica de 15ani jumate cu rezultate de top si sport de performanta dar si cu rasfatul si moftul varstei,stau alaturi de ea ca pot daca nervii o iau razna stau acasa nu o traumatizez.Stii ce inseamna sa lovesti un copil peste fata si in fata colegilor?ii stirbesti personalitatea,il umilesti ca sa nu mai zic de ranile lasate de la lopetile lui de palme.

    • Cucoana aici se discuta despre ce a facut rau. Simplul fapt ca faci si fapte bune nu insemna ca iti permite sa faci fapte rele in compensatie. Activitatea lui se numeste dresaj nu educatie – sau menajerie – circ – spectacol.
      Educatia e alceva. Respectul e o chestiune reciproca.

  4. Oricee ar face un copil,profesorii nu au voie sa dea in el. Poate fi scazuta nota la purtare,se pot chema parintii la scoala. Un profesor este acolo pentru a educa un copil nu a fi agresat fizic si nici verbal. Mucosi , nemucosi sunt copii nostri . Noi parintii lasam copii cu indredere pe mana unor profesori are ar trebui sa le fie mentori. Hai sa nu dam vina pe copii ca unii dintre ei sunt mai razvratiti..profesorii sunt acolo sa ii ajute. Sincer nici profesorii nu isi dau interesul ptr ca nu sunt platiti bine si la ce sa isi bata capul sa ajute un copil care sa zicem ar avea probleme??

    • ami  pare f rau de ceea ce s/a antimplat dar,,,de ce nu spuneti adevarul ''''doare e klar'''generatiile astea nU au pik de respect ,,de bun simt cred ka antotdeauna ei au dreptate ,,,vorbesk f urit au un tupeu de bulevard sa spun asa,,,asa ka hai sa vedem adevarul si nu numai sa injuram profesorii ..putin respect fata de profesori cred ca nu strika..cei 7 ani de '''akasa ''referitor la domnul martinescu este si v/a ramine o persoana deosebita   si/ar da si viata pentru  elevii '''adevarati..''''ka sa ajunga sa loveasca profesorul,,,ami dau seama cit a fost scos din sarite .asa ca''''respect pentru profesorii care ne indruma ne pregateste ptr.viitor ,nu ar strika,,,,

       

      • rodica filimon, cel mai mare ''''respect pentru profesorii care ne indruma ne pregateste ptr.viitor ,nu ar strika,,,, ar fi fost dacă ai fi scris corect, gramatical.

      • Rodica cred ca si pe tine te-au lovit la cap si ai ramas cu buba caci te impiedici rau la scris in limba ramana.Ce treaba are tanara generatie cu mitocanul care a putut lovi fetisoara aia cruda,cum l-a lasat sufletul sa dea cu lopata?Cred ca daca unul dintre nepotii mei patea asa il desfiguram.Nimic nu da dreptul animalului sa intre in invatamant si violenta gaseste in ringul de box,deci sa-si urmeze instinctul.

  5. Sa va fie rusine tuturor celor care sunte-ti de acord cu violenta indiferent de natura si circumstante.din cauza voastra si a mentalitati bolnave pe care o aveti tara asta nu avanseaza .elevii sunt acolo cu totul alt scop si nu acela de a fi maltratati.rusine…….

     

  6. Ce face?…E la prima abatere acest profesor? De cate ori nu am luat bataie de la profesorul acesta, dar cel mai grav l-a batut pe un elev din cauza ca nu s-a dus la antyrenamentele lui de handbal si s-a dus la cele de fotbal ale unui alt profesor, da nu s-a mai mediatizat. Astfel de profesori trebuie dati afara din scolile noastre. Si ne mai miram de ce elevii nu mai asculta sau nu mai invata. Un elev se duce in ziua de azi cu sila la scoala.

  7. Rodica Filomon, daca tot ataci tanara generatie (te asigur ca nu fac parte din ea, sunt trecuta de 4 decenii), ai face bine sa te exprimi/ sa scrii corect gramatical. Sau sa taci, e mai cinstit asa, daca tot nu ti-a placut cartea.

    Si NIMENI nu are voie sa loveasca un copil! Si cum adica profesorul “nu-si poate explica gestul“? A venit gestul peste el, asa ca un taifun si nu l-a putut stapani?

    • Ai pe naiba,,,,ce sa zic te/a deranjat gramatica mea,,,daca mi/a placut s/au nu cartea e treaba mea nu dau socoteala nimanui .iar tie daca ti/a placut asa de mult ,,,esti prin parlament si noi nu stim?aisictir.

  8. grav, profesorul trebuie scos din sistem si sa nu mai poata profesa in invatamant. Daca se face ancheta, inseamna ca inspectoratul de judet a aflat, parintii trebuie sa fie tari si sa-l zboare pe nenorocit. Nu mutat la alta clasa sau scoala. Imi pare rau de baietel, a fost umilit

     

  9. din pacate,mai mult ca sigur ca inspectorii il vor muta pe "profesor" la alta scoala,ceea ce nu cred ca rezolva agresivitatea individului.Daca politia isi va face datoria si ii face deschide dosar,s-ar putea ca data viitoare sa gandeasca si sa inspire puternic inainte de a lovi pe cineva; desi asemenea specimene cu siguranta nu au ce cauta in invatamant asta e foarte clar tuturor

     

  10. Degeaba ,Nu este primul caz,si spre regretul meu nu va fi nici ultimul.Vad ca sunt si oameni ce ii dau dreptate profesorului..ca de..o fi fost si omul obosti/suparat..si copilul asta prea galagios[poate si copil de bani gata si din start trebuie pedepsit..nu conteaza ce a facut sau nu] Sunteti cretini si voi paratori lui si el ..Eu acum am nepot,peste cativa ani,va merge la gradi/scoala etc..am o varsta destul de inaintata,insa sa il pazeasca Dumnezeu si dracul pe al de o incerca sa ATINGA  nepotul,ca il termin.In tara asta avem unii ce sunt mai egali in fata legii decat restul lumii,,asa ca nu ne ramane decat sa ne facem dreptate singurii..Imi bate copilul ,il bat si eu pe el..simplu si mai ales EGAL..Ca sa invete si profesorii astia o data ca COPILUL este DE NEATINS ..copilul este in grija lor ,nu sunt gardieni la puscarie..clar

     

  11. Cu dansul am facut si eu orele de sport in urma cu 16 ani. Intr-adevar era un profesor mai dur, ne mai urechia atunci cand nu eram cuminti insa pana aici nu s-a ajuns niciodata. Am pare rau ca s-a ajuns pana aici, iar fapta dansului este de neiertat. Sunt sigur ca ar fi regretat acest lucru si daca nu s-ar fi facut plangeri asupra dansului.

  12. Acest profesor care a fost si colaborator al securitatii , dovedit prin acte , nu are nici o scuza pentru ceea ce a facut . Comportamentul acesta il are de tanar , de cand a venit in scoala , si spun asta din experienta de cand am luat bataie , prin anii '80 datorita faptului ca nu m-am prezentat la un concurs . Eu l-am iertat dar de uitat nu am putut uita . Se pare ca naravul  nu si-l poate schimba . Ar trebui sa i se analizeze activitatea scolara si din anii precedenti.

  13. L-am avut si eu ca profesor pe Martinescu, si pe mine m-a lovit.

    Realitatea e ca acest om a palmuti si lovit cu furie cam toate generatiile de elevi din Amara si pana acum a fost tolerat.

    Martinescu nu e deloc la prima lovire a unor copii. Pacat mare pacat ca inca se pastreaza si tolereaza apucaturile barbare in scolile din Romania.
     

  14. Cand bati pe cineva, mai ales un copil, n-are legatura nici cu comunismul nici cu micile nazbatii ale unor copii. Este ceva necontrolat si needucat in comportamentul unui om, mai ales cadru didactic. Asa am ajuns si eu acasa, avand 14 ani, caci mi-am permis sa merg la o manifestare scolara cu alte licee din Capitala,  cu un "pulovar rosu" peste uniforma, Era unicul meu pulovar, era octombrie si…directoarea scolii noastre nu permitea decat culori inchise negru, bleumarin. Am fugit acasa disperata desi eram departe, am traversat pe rosu, puteam sa o patesc mai rau. Culmea, m-a si eliminat 3 zile. Tata era un "mare adept al doctrinei comuniste" si nu era de acord cu violenta iar directoarea NU era comunista, era "o fosta burgheza". Tata era un fost taran educat de armata, unde se dusese de buna voie, directoarea era un om instruit la inalte scoli chiar din strainatate. Deci ??? CAND ESTI RAU LA SUFLET NU CONTEAZA NIMIC, DAI IN CINEVA SPRE A AVEA SATISFACTIA SADICA, FIE COPIL, NEVASTA, PRIETEN.

    • Te bate Martinescu si daca e legat si are un sac de nisip in spate. In viata sa nu te dai mare daca esti nascut idiot… sa fi tu profesor de sport, sa ai rezultate recunoscute ca el, sa nu dai mingea sa se joace, ci sa te tii de programa si sa te te injure un idiotel, care va fi un beneficiar de ajutor social … ca lucram pe certitudini. I-a pasat , a gresit! Dar sa vina aia nepocniti ca tine sa spuna: Sa ma pocneasca si pe mine. Nu cred ca ai putea sa i-o spui in fata unui om ca el ! Du-te si plangeti-l pe Ciuperca!

  15. Se vede ca e crescut la 80 de apartamente acolo toata lumea este sarita de pe fix…daca tot luati masuri incepeti sa dati o raita prin toata amara si sa vedeti ca coruptia si pacturile cu oameni legi merg ca pe banda …pentru un furt esti bagat la racoare dar pt agresarea unui copil nevinovat se lasa doar cu o suspendare din functie…a avut nooroc ca a fost prins doar cu aceasta , in timpul care a fost profesor a incalcat multe regului …de ex relatiile sexuale cu minore intretinute in sala de sport (Silvia,IOnela,+++) domnule fost profesor fiti multumit ca ati scapat numai cu atat si cereti scuze la parinti copilului pe care in creste cu mult chin si drag

  16. nu i a dat destul la mucosul ala trebuia sa i rupa gura cine ii da dreptul sa comenteze deciziile profesorului,eu sa fiu profesor ca i as da eu la mucosul ala

    • Tu sa bati copiii tai, in cazul in care avea sa fie copilul meu in sutuatia asta persoana respectiva o nenoroceam!
      Rolul vostru ( pentru cine este capabil ) este sa educati copiii, nu sa transmite-ti violenta.
      Multumesc lui Dumnezeu ca traiesc intr-o tara civilizata cu oamenii normali, sper ca si Romania sa devina asa, cu timpul, cand se va debarasa de retardati ca tine!

    • Daca baiatul meu ar pati ada ceva ad muri cu profesorul de gat! Nu cu bataia se educ, mai ales in ada hal copiii! Fiind cadru didactic trebuie sa stii cum sa pedepsește un copil, dar nu cu pumnii! Nu este posibil ada ceva!

  17. Eu nu vad cu ce a greșit acest profesor. Bravo lui felicitari! A făcut un lucru bun. Daca copilul este needucat alintat si razgaiat dava parintii nu au nici o treaba cu creșterea lui si efucatia lui. Cum sa comentezi decizia profesorului. Învățământul nu este obligatoriu nu iti convine pleci acasă si ajungi un ratat ca parintii tai. Pe vremea mea daca veneam batut acasă de către ptofesor ma mai bateau si parintii odata ca sa fie siguri ca mi-am invatat lectia. Si a doua zi isi cereau scuze profesorului pt mime si ca sau asigurat ca alta data sa nu se mai întâmple.. Profesorul trebuie respectat baiasta sau asta care ai pus stirea respectiva. Bravo domnule profesor! Felicitări!

  18. Voi astia care apreciati faptul ca un copil este batut de catre un profesor inseamna ca nu judecati! Daca a-ti avea copii si ar venii acasa batuti de catre profesori nu ati mai vorbii asa! Ce educatie le ofera acest profesor elevilor sai daca el este violent si are probleme cu nervii? Daca iti alegi aceasta profesie trebuie sa te incarci cu multa rabdare si sa stii cum sa ii atragi pe copii la tine,sa va vada ca pe un prieten,parinte! BATAIA NU ESTE O SOLUTIE!!!

  19. Si nu a fost pedepsit pentru acest lucru??? Il pedepseam cu riscul de ami pierde libertatea pentru următorii 6 7 anii pentru mutilare nu exista sa imi bati copilu bagamias pula in fericirea ta de profesor spurcat.

  20. Îmi plac enorm de mult comentariile voastre!
    Este vorba despre un copil, un minor și o handrama de barbat in toată firea! Sa zicem ca am o zi prosta iar un copil ma irita… ce fac? Il bat ? Acel bărbat are cu 35 de ani cel puțin în plus fata de copil și se numește cadru didactic???

Dă-i un răspuns lui Andrei Renunțați la răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.