Eric Brahmaan

0

Meciul pe care Unirea Urziceni îl va disputa joi seară pe stadionul Anfield cu FC Liverpool va fi arbitrat de către olandezul Eric Brahmaan. Centralul este acelaşi care a oficiat şi la partida de la Glasgow, din grupele Ligii Campionilor, pe care campionii României au câştigat-o cu 4-1.

Bramhaar a mai fluierat la centru şi două meciuri ale Stelei, disputate în aceeaşi competiţie, cu Bayern Munchen şi Rosenborg Trondheim.

Arbitrul olandez a fost acuzat, în martie 2007, că s-a bucurat la ultimul gol al echipei Ajax Amsterdam, în derbiul cu PSV Eindhoven, scor 5-1. El a declarat că era fericit pentru faptul că legea avantajului aplicată la acea fază s-a concretizat pe tabelă. Tot Braamhaar a întrerupt, pentru 20 de minute, meciul dintre Fortuna Sittard şi NEC Nijmegen, în octombrie 2001, deoarece spectatorii scandau obscenităţi la adresa soţiei sale. Arbitrul a aşteptat ca suporterii să-şi ceară scuze, pentru a dicta continuarea partidei.

Reamintim că meciul dintre FC Liverpool şi Unirea Urziceni se joacă joi seară, de la ora zece şi cinci minute.

Robert Viorel Dincă

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.