Fără cuvinte

54

foto: Florin Floreanu

Autorul accidentului de la Gheorghe Doja care a curmat vieţile a doi tineri, îşi va putea vedea liniştit de viaţă în circa 4 ani.
Conform legislaţiei în vigoare, încadrarea pentru omor din culpă cu circumstanţe agravante este de până la 15 ani. Din cazuistica existentă rezultă că inculpaţii primesc cam jumătate din pedeapsa maximă, de unde se mai reduc câţiva ani pentru bună purtare.
Şeful serviciului de Poliţie Rutieră Ialomiţa, Sorin Goagă, precizează că vinovăţia şoferului este fără dubiu iar circumstanţele agravante sunt incontestabile. Ionuţ George Dumitru era beat, a condus cu farurile stinse, a fugit de la locul accidentului, şi-a ascuns maşina şi a dat vina pe soţia lui pentru accidentul provocat: “se afla sub influenta bauturilor alcoolice, de fapt in stare de ebrietate, pentru ca alcoolemia este foarte mare, este peste 1 la mie; fuga de la locul faptei, doi raniti grav din care unul decedat, iar fata care e tinuta la aparate  este in moarte cerebrala. A fugit, a ascuns masina, ulterior am gasit si masina, ca nu stiam ce masina i-a lovit. Initial nu a recunoscut, a spus ca a condus sotia. Sotia a fost acasa, a spus ca “nu am condus, nu am fost cu el, nu stiu ce s-a intamplat”, el a tinut-o, nu, si nu, si nu, pana pe data de 3 cand a spus “da, dom’le, eu am condus”.
Pe 3 ianuarie, inculpatul s-a prezentat la poliţie însoţit de mai mulţi avocaţi şi a recunoscut că este autorul accidentului. Cu o zi înainte el şi-a dat demisia din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţe pentru a scăpa de tribunalul militar. Conform cazierului, fostul şofer de la pompier mai avea abateri la regimul circulaţiei.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

cu acelaşi subiect:
– Accident mortal de revelion
– Autorul accidentului de la Gheorghe Doja şi-a dat demisia de la ISU
– Autorul accidentului de la Gheorghe Doja a fost reţinut pentru 24 de ore
– Arest preventiv pentru autorul accidentului de la Gheorghe Doja
– Recurs pe viaţă
– Fără cuvinte
– George Mihalache a fost înmormântat

54 comentarii

  1. Tare curios sunt acum, cum vor justifica sintagmele “se poate intampla oricui”, “nu a vrut”, “soarta a vrut asa ceva”, a adulatorilor pomierului!
    Fiindca, la tot ce e scris mai sus… doar no comment se poate spune!

  2. astia sunt nebuni???????????????????doar patru ani? sunt niste nenorociti toti, cu legile lor de cacat.poi cine le-a facut sa gandit la el ca antr-o zi va face ceva grav si sa nu fie prea afectat el si toti gaozarii de sus care decat dorm si voteaza la nimereala legile. nimic bun nu e an tara asta si nu accept sa ma contrazica nimeni pt ca stiu eu ce spun. eu l-as fi spanzurat pe nenorocit si pe toti cei care conduc tara asta ca nu sunt decat niste paraziti nenorociti care ne fura si ultima sansa de a traiii.

  3. Pt. mirela

    Cam asa se aplica legile la noi. Un avocat bun (in lumea avocatilor, un avocat bun nu inseamna neaparat unul care da pe dinafara de cunostinte in domeniu, ci unul platit regeste si cu pile la magistrati) ii va spune cam asa: la ce ai facut tu, daca se retine totul, pedeapsa este de 15 ani; daca dai dovada de buna crestere, multa cainta, afisezi o mina spasita in fata instantei, iti pui cenusa-n cap, daca promiti ca vei face si vei drege pentru familiile afectate, daca vei plange in sala de judecata, daca vei aduce pe tapet ce bun familist esti, ca ai copil mic, sotie fara ajutor etc (chestii d-astea lacrimogene, ieftine, de telenovela latino-americana – nu radeti, mergeti in salile de judecata sa vedeti aberatii chiar mai mari decat cele scrise de mine), judecatorii vor fi induiosati si-ti vor da jumatate, deci ceva peste 7 ani; pentru buna purtare se reduce cu o treime, iar perioada de arest pana la sentinta definitiva se socoteste dublu, deci poti ramane cu mai putin de 4 ani! Nu mai zic ca daca avocatii primesc gras si dupa proces, mai pot cere, pe perioada detentiei o expertiza medicala de 2-3 luni, vreo cerere sa-si viziteze copilul si sotia care nu pot trai fara pompierasul lor drag, etc…. Nu mai scriu ca si asa m-am enervat destul!

  4. vad ca pana acum nu spune nimeni nimic si de alti “vinovati” pe langa el. daca e adevarat ca sotia a fost cu el in masina e si ea la fel de vinovata, iar daca nu…desi mi-e greu sa cred ca ei faceau revelionul separat, …”colegii’ de revelion porta si ei o mare vina, nimeni nu a intervenit in nici un fel sa-l opreasca sa nu plece cu masina in halu’ ala.

  5. da poi toata lumea drincuiala, femei lautari cum plm sa mai vad aia ca ala a plecat an coma cu masina. cred ca ei erau mai beti decat el de l-au lasat asa sa plece. niste nenorociti toti tara asta e plina de oameni de nimic, daca sunt cinci insi care sa fie jos palaria eu ma bucur da nu cred veci…

  6. pt @eu: a fost singur in masina. sotia era acasa cu bebelusul si a refuzat scenariul lui, de a spune ca ea a fost la volan si a facut accidentul.

    pt @alex: la cat de beat era, putea sa-i omoare si pe unii din curtea casei. si daca nu facea acum accident, ar fi facut altcandva. poate ca doar victimele ar fi fost altele. am cunoscut un tip care a lovit mortal cu masina un preot si spunea senin ca el stia ca daca nu omoara pe cineva nu se va putea potoli si nu se va invata minte…

  7. de unde stii tu ma (strt?)ca ,comandantul isu il umbla beat cu masina?cine esti tu ca sa faci afirmatii d-astea?dupa parerea mea esti un nimeni?deja a-ti degenerat discutiile pe acest site!in loc sa comentati fapta in sine sau ce va doare pe voi,voi va dati cu parerea despre x,y samd…..unii dintre voi sunteti IPOCRITI…inteleg durerea fam care are tot dreptul sa judece autorul faptei,familia si pe cine vor ei….dar tu?da-ti numele,adu dovezi si dupa aia poti sa reclami la institutiile abilitate…mentionez…autorul accidentului a fost coleg cu minedar nu ii iau apararea,nici nu sunt de acord cu ce a facut dar de aici pana la a citi niste comentarii aberante si lipsite de logica e dist mare…condoleante familiei si apropiatiilor victimelor………apropo daca vrei sa stii,in doja dupa doua evenimente cu victime,lumea circula tot pe carosabil….n-au invatat nimic….si ce-i mai grav?????????nici pe copii nu-i invata parintii pe unde sa circule sau pe unde sa traverseze strada…..educatia sa fie de vina?100%100 DAAAAAAAAAAAAA…..daca grupul de tineri circula pe trotuarul destinat pietonilor,maccidentul nu se mai intampla….sau poate intra saiba cu masina in pom sau stalp…..era doar problema lui…..la asta te-ai gandit?

  8. Pt. aaa

    In primul rand, ceri unuia care semneaza cum ii vine lui (strt) sa se semenze, asta in conditiile in care tu semnezi… aaa! Adica, mai pe intelesul cititorilor, un fel de “gura casca” (asta e onomatopeea caracteristica).
    De unde se stie ca al vostru comandant circula beat? Pai, sa stii si de la mine, asta o cunosc multi! Cum, tu nu ai aflat? Nu-i nimic, uite, iti completezi o lacuna!
    Propui sa comentam fapta in sine. Ce ai dori, sa scrie toti ceva de genul “in jurul orelor… pe raza comunei… la volanul masinii… intr-un grup de tineri…etc.”? Fiindca astea-s faptele. Ignori ca oamenii mai si gandesc, ca oamenii au judecata (nu numai magistratii), ca faptele reprobabile ale unora sunt mestecate mai intai de catre opinia publica, fiindca organele judecatoresti de-abia se misca. Si cand se misca… mai bine ar sta locului, fiindca de multe ori isi dau cu stangu-n dreptu’.
    Iar daca nu stii, in satele Romaniei, oamenii asa s-au invatat, sa circule pe drum, face parte din fiinta taranului. Pentru astfel de obiceiuri, unii de aiurea (printre ei si nobili englezi) prefera sa petreaca zile intregi in mijlocul acestor tarani. Nu mai vorbesc de faptul ca in noaptea de Revelion, strazile si drumurile sunt aproape in totalitate in proprietatea pietonilor, fiindca doar betii conduc in acea noapte! Daca vei spune ca unele categorii de cetateni trebuie sa fie nebauti, fiindca asta le e datoria, vei face cea mai mare greseala, fiindca iata ce a facut colegul tau!

  9. ma semnez aaa,pt ca nu am voie sa comentez…pt cultura ta,sunt militar si am depus un juramant militar…cat despre noaptea de revelion mai circula si pompierii,jandarmii,ambulanta si politia….unii mai si muncesc in aceste zile de sarbatoare…pe mine m-a deranjat doar faptul ca omul face niste acuzatii in necunostinta de cauza….iar despre partea cu circulatia populatiei de la tara de a circula pe carosabil nu vroiam decat sa atrag atentia ca educatia populatiei din mediul rural este precara…..drunul public este destinat vehiculelor impinse sau trase propulsate de un motor…..asta pt cultura ta strt……daca esti cumva baiatul cu dacia albastra….srt!!!!!!apropo ….vedeti ca aseara pompierii au salvat 2 persoane ,victime ale accidentului de la iazu…..oricum nu mai raspund la comentarii…..puteti scrie ce vreti….imi pare rau inca o data pt fam victimelor…..

  10. Pt. aaa

    “ma semnez aaa,pt ca nu am voie sa comentez…pt cultura ta,sunt militar si am depus un juramant militar…”

    Mai sa fie, dar mare incredere trebuie sa aiba cineva in tine! Iata, intr-o singura fraza recunosti ca:
    – faci comentarii fara sa ai voie (cum vine asta, nu prea inteleg, dar… ce sa fac, tu stii mai bine!);
    – ai mai depus si un juramant militar! O fi lunga lista cu interdictii pe care le incalci?
    – cand spui ceva ce nu ai voie, o faci pentru a salta gradul de cultura al celorlalti? Grav si asta…
    Ar mai fi, dar iti las placerea sa le descoperi singur, pentru cultura ta sau… a altora!

  11. daca ai sti tu ce este acolo te-ai cruci fratele meu. cate perechi de frati, soti si sotii fini, nasi , cumnati. ce mai grande ” la familia ”

  12. ai dreptate ”pt someone” au fost dati afara numai baietii bunii care nu au deranjat pe nmn iar cotizantii isi vad bine mersi de treaba ca doar forta” euroiului”este bine cunoscuta. o sa va insir numai cateva familii de prin isu:sotii draghici care la randul lor sunt finii comandantului , fratii carniciu la care se adauga si sotia unuia dintre ei, fratii carapcea si varul lor vasile nicusor, fratii radu la care se adauga si sotia unuia dintre ei, sotii rasnoveanu, fratii pielmus, fratii codescu, gemenii dinu, fratii tinta si multi altii care sunt incadrati la garnizoanele din tandarei, fetesti si urziceni. mentionez ca 95% dintre ei sunt angajati din sursa externa adica in urma unui examen ”stiti voi cum”

  13. Majortitatea persoanelor care va dati cu parearea despre tot ce se discuta aici sunteti doar niste parveniti, care in sec XXI ati descoperit internetul.

  14. citeste ma mizerie mai atent definitia completa si dupa comenteaza!!!!!!!!!! mai puneti-va drek frana nu uitati ca faceti caca in curte, baie in copaie…precum bunica la tara

  15. Din comentariile de mai sus reiese clar un lucru: avem de-a face cu 2 mari ”tabere”:
    prima si cea mai agresiva, acidulata – cea a lingailor dimpreuna cu ‘familistii’ mai sus mentionati de catre strt ( tot respectul!) care de-a lungul timpului s-au evidentiat pana li s-au lungit mainile si stricat arcurile masinilor, si cea de-a doua – a oamenilor care spun mai mult sau mai putin lucrurilor pe nume si au sau au avut de suferit de pe urma acestui model exclusiv nepotist dupa care functioneaza institutia in discutie. eEu inteleg indignarea slugarnicilor care se vad descoperiti pe acest forum, dar atata acidulare nu face decat sa arata ca ADEVARUL DOARE!

  16. stii ce nu inteleg eu ”someone” de ce nu vin cei din tabara” agresiva ”cu com concrete care sa dezminta ce am spus eu in com de mai sus si cele de pe prima pagina.ei se rezuma la a ma numi incompetent, penibil, anonim s.a.m.d. ii rog sa dea cartile pe fata daca au mana buna ceea ce nu cred intotdeauna am fost bun la poker.

  17. daca ai avea atata sange in instalatie mai strt nu te-ai ascunde in spatele unui pseudonim.esti slab aici.nu ai coloana vertebrala.adica esti un nevertebrat(limbric).ai mai lucrat si la isu?adica ai fost militar???din comentariile de mai sus pe care le sustii cu atata vehementa nu rezulta decat un singur lucru.ca ai fost nu un militar ci un mare papagal,fugeai de responsabilitati s.a.m.d.sunt multi ca tine in lumea asta.
    LASILOR!

  18. pai daca eu ma ascund in spatele unui pseudonim tu ce faci mai”nir”?oricum nu stau sa dau replica la toti prapaditii care fac parte din sleahta amintitta de mn mai sus. vino cu replici la acuzele mele daca te tine si atunci mai dicutam

  19. Bravo lui strt, ai cu ce baiete, dar ai uitat sa mentionezi cine lua solda de merit la ISU, cumva sunt aceiasi cu cei enumerati de tine mai sus. Oricum locul lui saiba v-a fi luat tot de unul cu pile.

  20. cand te vei satura de spart seminte pe sant,sa te apuci de crosetat.apropo,vezi ca bianca dragusanu se opereaza la genunchi.
    inca o data, apropo,frustratule…..

  21. pt poc: lista cu soldele de merit erau aceleasi an de an fratele meu si astea nu se bazau pe merite profesionale.trebuia sa fii muncitor cu carca si sa muncesti la constructia caselor unor anumiti sefi fie ei mai mari sau mai mici. in speta ei sunt cmdt-ul det. mr. lica florian care avea de terminat casa la fundata si seful garzii de interv. plt.maj draghici cristian finul cmdt-ului isu care avea de terminat casa pe la misleanu. bineinteles ca la aceste actiuni participau doar lingaii(saiba, vasile nicusor, unul din fratii carapcea, ristea marian, cretu aurelian cel care a scapat de disponibilizari desi a fost anchetat de politie de mai multe ori pt conducere in stare avansata de ebrietate si alte accidente, radu schilodu’,gheorghe iulian zugravu unitatii, teodorescu adrian,zet constantin, dima madalin) si multi altii. genul asta de oameni luau soldele de merit. unul dintre cei amintiti mai sus(dima madalin) recunosc ca le-a si meritat deoarece acesta era un bun meserias si dpdv profesional. asa ca mai speedy las-o pe bianca dragusanu si iate cu mine daca te tine.

  22. Nir, daca tu esti inca angajat ISU afla ca ai o problema grava de comportament si exprimare. Poate citeste cineva care te cunoaste ce ai postat si te pune sa repeti testul psiho.

  23. Gandeste-te bine si logic draga strt, ca orice joc are un inceput si un sfarsit.deja ai bagat mult prea multe pers in discutiile tale contradictorii ce le ai cu ceilalti de pe acest site…cel mai corect si frumos din partea ta ar fi sa te retragi in glorie cand inca mai poti…(VIO)

  24. La cate persoane a bagat in dicutie strt, inca nu am auzit despre nici o demisie la ISU, iar prin faptul ca ati incercat sa ii astupati gura lui strt toti ne-am dat seama ca el spune adevarul, mai ales ca da nume, date, evenimente concrete.Este clar ca acolo sunteti o mare familie care va pupati unii pe altii in fund.

  25. eu nu inteleg de unde dusmaniile astea intre voi?or fi niste conturi mai vechi?miram-as….sunteti prea mici amandoi pt a va regla voi conturi……pt mine sunteti “JUNIORI” in gandire….si apropo strt…banii n-aduc fericirea …ai exemple destule in fam:fratii vlase de la vlase impex company…..

  26. si uite asa…. a iesit lumea in strada… a venit viscolul… pompierii se cearta intre ei.. si lumea a uitat de accidentele astea…de la Ghe. Doja. Ne mai spune cineva ce se mai aude? cu dosareele astea?

  27. pt coco:rufele se spala in familie pe banii familiei, cand este pe banii nostrii atunci trebuie sa stim ce decontam, cu alte cuvinte draga coco, nu trebuie sa fiu doctor docent ca sa imi dau seama ca platim din bani publici o serie de specimene(nu toti) care cred ca ISU este propria lor institutie unde angajeaza si dau afara pe cine vor, fixeaza taxe(nu neaparat in bani ci si in servicii). Daca nu stiai acest lucru este condamnat si de lege, nu numai de societatea civila.Ca si mentiune, nu mi-as face griji despre situatia financiara a fam. Vlase.

Dă-i un răspuns lui eu Renunțați la răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.