Florina Ilie a câştigat trofeul Ionel Perlea

0

???????????????????????????????

Concurenţă strânsă între participanţii la cea de-a 24-a ediţie a festivalului naţional de interpretare a liedului!
Trofeul ,,Ionel Perlea“ a fost adjudecat de soprana Florina Ilie, absolventă a Facultaţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, locul I a fost obţinut de baritonul Alexandru Chiriac din Constanţa, iar locurile II şi III s-au acordat ex-aequo. Juriul nu i-a putut departaja pe Sergiu Coltan şi George Vîrban, care au obţinut locul doi pe podiumul muzical, dar nici pe Bogdan Podlovschi şi Lamatic Ştefan, la egalitate pe locul trei.
Între atâtea voci bărbăteşti, soprana Florina Ilie s-a remarcat la prima participare într-un festival de lied:
audio Florina ILIE
Premiul ,,Mihaela Agachi“ a fost obţinut de Rodica Ştefan Butu, concurenta din Ialomiţa, care a deschis festivalul pentru a putea ajunge apoi la Craiova, unde a avut reprezentaţie. Toate aceste distincţii au fost acordate de Centrul Cultural UNESCO Ionel Perlea, la care se adaugă 9 premii speciale.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj