Foc la o fermă de păsări din Dragalina

0

Azi după amiază, în jurul orei 15, o hală de 1.400 de metri pătraţi a ars în urma unui incendiu care s-a manifestat mocnit mai multe ore. Pentru lichidarea focarelor, la faţa locului s-au deplasat 6 maşini de pompieri.
Purtătorul de Cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţe Barbu Ştirbei al Judeţului Călăraşi, plutonier major Ovidiu Tătăranu, precizează că în hală erau depozitate furaje, iar până la sosirea echipajelor de intervenţie angajaţii fermei au limitat propagarea incendiului la celelalte două hale din apropiere.
Hala care a ars în incendiu urma să fie mâine populată cu 40.000 capete de pui. Pagubele însumează câteva mii de euro, investiţia la ferma de păsări fiind una recentă, din fonduri nerambursabile.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj