Foc la Slobozia în puterea nopţii

0

Pompierii militari au fost chemaţi pe Aleea Pieţii să stingă un incendiu provocat intenţionat; flăcările cuprinseseră deja un motoscuter care a fost avariat în proporţie de 30 la sută, o maşină de spălat şi 20 de baxuri cu peturi cu băuturi alcoolice aflate într-un garaj.
Foc şi la  o firmă din Slobozia, tot ieri, dar la prânz, când flăcările au aprins gunoiul, resturile menajere şi vegetaţia uscată din apropierea construcţiei de unde a izbucnit incendiul.
Cauza a constituit-o nerespectarea măsurilor de prevenire a incendiilor care se impuneau pe timpul efectuării unor lucrări de sudură în clădirea aflată în construcţie, astfel că, scântei şi brocuri de sudură au declanşat coşmarul pompierilor.
Ei s-au deplasat la faţa locului cu două autospeciale cu apă şi spumă, însă intervenţia pompierilor a fost minimă, pentru că angajaţii firmei se chinuiau deja să stingă focul cu un furtun din propria dotare. 
Evenimentul de ieri determină pompierii să atragă atenţia şi să recomande firmelor care lucrează în astfel de condiţii să nu autorizeze demararea lucrărilor de sudură fără emiterea în prealabil a permisului de lucru cu foc, instruirea salariaţilor şi dotarea cu materiale şi mijloace de primă intervenţie a zonei în care se efectuează lucrările de sudură.

Elena Marin

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.