Fotbal Unirea Slobozia: a treia înfrângere

0

Logo_Unirea_SloboziaUnirea Slobozia a suferit sâmbătă cea de-a 3-a înfrângere a actualei stagiuni din Liga a doua de fotbal, după ce a pierdul la limită, scor 1-2, meciul jucat acasă în faţa ambiţioasei echipe ilfovene F.C. Voluntari. 
Intenţiile ofensive ale oaspeţilor, manifeste chiar de la primele faze ale partidei, s-au concretizat în minutul 8 când Costel Roşu a trimis balonul în plasă după o respingere eronată a portarului Leonida Dobre. Egalarea a survenit în minutul 31, când Ibrian şi-a pus capul la contruibuţie la un corner excelent executat de pe  partea stângă de către Bolat.
În minutul 67, antrenorul Ilie Poenaru a găsit mutarea câştigătoare şi l-a înlocuit pe Călinţaru cu Adrian Voicu, mijlocaşul căruia i-au fost necesare mai puţin de două minute pentru a închide tabela după o centrare de pe dreapta trimisă cu capul în poarta gazdelor.
În urma înfrângerii de sâmbătă, elevii antrenorului Adrian Mihalcea rămân cu doar 10 puncte, ocupă locul al şaptelea în clasament şi urmează să joace sâmbătăa viitoare pe terenul Gloriei Buzău. În ceea ce-i primeşte pe învingătorii din meciul de la Slobozia, victoria obţinută, combinată cu pasul greşit făcut de Academica Argeş Piteşti la Suceava, îi propulsează pe prima poziţie a clasamentului seriei.
Robert Viorel Dincă, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.