foto: Ionuț Tabultoc, www.stiri.botosani.ro
După un tur mai degrabă ezitant, fotbaliştii Unirii Slobozia au debutat cu victorie în partea a doua a campionatului ligii a doua.
Sâmbătă, băieţii antrenaţi de Adrian Mihalcea au învins la Slobozia cu 1-0 nou promovata FC Dorohoi, echipă în faţa căreia în debutul sezonului nu reuşiseră decât un 1-1, mai degrabă norocos.
Singura reuşită a meciului s-a consemnat în minutul 51, când Coconaşu a pătruns impetuos pe partea dreaptă a atacului ialomiţean şi i-a trimis mingea lui Marius Jianu. Bine plasat în careul de 6 metri al portarului Prisacă, vârful de atac al Unirii a îndeplinit o simplă formalitate şi a scris 1- 0 pe tabelă. Iar scorul a rămas acelaşi până la ultimul fluier al constănţeanului Dragoş Teodor, deşi din minutul 70 gazdele au evoluat în inferioritate. Lazăr a văzut direct cartonaşul roşu pentru un fault asupra lui Grumezescu, scăpat spre poarta lui Dobre.
Cu victoria de sâmbătă, Unirea strânge 16 puncte şi urcă pe locul al cincilea în clasament, la 5 puncte în spatele Săgeţii Năvodari. Unirea Slobozia va juca sâmbătă pe malul Dunării cu vecina de clasament, Club Fotbal Brăila, de care o desparte doar golaverajul.
Robert Viorel Dincă, www.radiocampus.ro