Grevă sanitară şi la Urziceni

0

agarici

Greva de avertisment declanşată la nivel naţional de membrii Federaţiei Sindicale Sanitas s-a desfăşurat fără incidente la Urziceni, unde în cele două ore de protest a fost asigurată doar asistenţa medicală de urgenţă. Liderul de sindicat de la Spitalul Municipal Urziceni, Rodica Alexandru, a precizat că principalele revendicări sunt legate de asigurarea finanţării sistemului sanitar în ultimul trimestru al anului la care se adaugă negocierea şi semnarea contractului colectiv de muncă. În plus, greviştii solicită creşterea procentului alocat sănătăţii din produsul intern brut de la 3,4 la 6 la sută.
Deşi ministrul Eugen Nicolăescu, susţine că nu există temei pentru participarea medicilor la greva de avertisment iniţiată de SANITAS, pentru că sindicatele reprezentative ale medicilor nu au deschis conflict de muncă cu Ministerul Sănătăţii, medicii de la Urziceni s-au raliat în nume personal colegilor sindicalişti. Vicepreşedintele Colegiului Medicilor din Ialomiţa, medicul chirurg Octavian Alexandrescu, a subliniat că protestul de astăzi nu a fost îndreptat împotriva pacienţilor ci a clasei politice indiferente la situaţia din sistemul de sănătate publică din România:
audio Octavian ALEXANDRESCU
Sindicaliştii afiliaţi la SANITAS ameninţă că în cazul în care revendicările care au condus la protestul de astăzi nu vor fi satisfăcute vor intra în grevă generală pe termen nelimitat începând din 28 noiembrie.
Robert Viorel Dincă, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.