Handbal – Unirea Slobozia: au pierdut primul test

0

DSC_6269

Handbalistele Unirii Slobozia au pierdut aseară cu 30 – 28 meciul jucat în cantonamentul de la Predeal cu viitoarea adversară din Liga Naţională, Corona Braşov, echipa Aureliei ,,Mica’’Brădeanu.
Partida a fost de altfel primul test serios înaintea debutului primului sezon petrecut de handbalistele Unirii în prima ligă, debut programat pe 31 august.
Principala marcatoare a echipei antrenate de profesorul Liviu Paraschiv a fost Alina Moroianu, în contul căreia s-au consemnat opt dintre golurile fetelor noastre.
Echipa rămâne în cantonament la Predeal până sâmbătă şi pregăteşte mini turneul de săptămâna viitoare de la Ploieşti, unde va concura alături de echipa locală C.S.M, dar şi de alte două viitoare adversare din Ligă, Dunărea Brăila şi Universitatea Neptun.
Reaminim iubitorilor de handbal că Unirea Slobozia va debuta în Liga Naţională peste exact o lună, când va primi acasă vizita H.C.M. Râmnicu Vâlcea.
Robert Dincă, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.