UPDATE 27 ianuarie 18:00:
În această seară lotul de handbal al CSM Unirea Slobozia a revenit în oraş.
Fetele antrenorului Liviu Paraschiv au debutat cu o victorie în returul campionatului Diviziei A de handbal dar au căzut victime ale viscolului care de vineri seară face ravagii în sud-estul României. Plecate de vineri după-amiază din Slobozia pentru meciul cu echipa Clubului Sportiv Handbal Municipal, handbalistele Unirii au rămas izolate în Buzău după ce autorităţile au decis să închidă traficul pe toate drumurile de legătură dintre cele două judeţe.
La această oră lotul şi oficialii care au însoţit echipa la meci, ca şi grupul de suporteri care au făcut deplasarea, sunt cazaţi la hotelul ,,Sport’’. Şansele să ajungă acasă în orele următoare sunt infime în condiţiile în care pentru judeţul vecin a fost emis cod roşu de viscol până la ora 21.00 iar Ialomiţa rămâne până mâine dimineaţă sub incidenţa codului portocaliu.
CS Handbal Municipal Buzău – CSM Unirea Slobozia s-a terminat 20-25, la pauză 11 -14 iar rezultatul consolidează poziţia de lider al seriei A pe care fetele noastre o ocupă cu 34 de puncte, patru mai mult decât buzoiencele.
Robert Viorel Dincă, www.radiocampus.ro