Doi tineri ialomiţeni au învăţat că „ulciorul nu merge de prea multe ori la apă”. O patrulă de siguranţă publică a Poliţiei Urziceni a oprit la control o căruţă în care se aflau doi tineri, de 17, respectiv 19 ani, din Ciocârlia, care transportau nouă bidoane pline cu motorină. Întrebaţi de provenienţă, ei au declarat că au cumpărat combustibilul în ultimele 6 luni de la diferite persoane şi că intenţionau să-l vândă în Urziceni.Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ialomiţa, inspector Daniela Salaoru, spune că, de fapt, toate cele 9 bidoane au fost sustrase în cursul nopţii, dintr-un garaj din municipiul Urziceni:
Exinderea cercetărilor a stabilit că tinerii nu erau la prima ispravă. Poliţiştii au descoperit că în cursul anului trecut ei furaseră de la Ciocârlia o betonieră. Tinerii sunt acum cercetaţi penal pentru furt calificat.
Într-un alt caz, o femeie de 79 de ani din Bărcăneşti a anunţat agenţii postului de poliţie că în noaptea de joi spre vineri i-au fost furate mai multe bunuri din gospodărie, printre care o putină cu făină.
Poliţiştii au identificat ca principali suspecţi doi localnici în vârstă de 15, respectiv 20 de ani, care locuiesc în apropierea locuinţei victimei. La audieri minorul a predat de bună voie majoritatea bunurilor furate, mai puţin o parte din obiectale metalice, pe care le vânduse unei persoane necunoscute, care achiziţiona fier vechi.
Cei doi sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii de furt calificat.
Aurelia Ifrim