Hramul de toamnă al Catedralei Episcopale Slobozia

0

catedrala slobozia

Catedrala Episcopală din Slobozia s-a dovedit astăzi neîncăpătoare pentru sutele de credincioşi care au participat la slujba specială oficiată de 13 arhierei.
Credincioşi din toată Eparhia au venit la evenimentul religios prilejuit de hramul de toamnă al Catedralei Episcopale, aniversat la 1 octombrie, de sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului:
audio 1
Praznicul reprezintă una dintre numeroasele sărbători închinate Maicii Domnului şi cinsteşte momentul în care Sfântul Andrei şi ucenicul său, Fericitul Epifanie, au văzut-o pe Sfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh şi rugându-se pentru omenire:
audio 2
Evenimentul este închinat celor 20 de ani de misiune creştină în Eparhia Bărăganului şi a prilejuit acordarea unor medalii aniversare, iar atmosfera cu totul specială a momentului a fost asigurată de Corala Sfântul Mare Mucenic Mina a Protopopiatului Slobozia:
audio 3
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj