Iubirea înseamnă milă, iar sănătatea este cel mai de preţ dar al lui Dumnezeu! Scriitoarea Ileana Vulpescu a făcut sală plină la Slobozia şi a împărtăşit din experienţa ei de viaţă zecilor de iubitori de carte care au venit să o întâlnească.
Dialogul cu publicul a durat mai bine de o oră, timp în care s-au vândut toate cărţile aduse la prezentare, şi a fost urmat de o sesiune de autografe personalizate.
Ileana Vulpescu a prezentat la Slobozia cartea “Noi, doamnă doctor, când o să murim?“, dedicată memoriei soţului şi fiicei scriitoarei, amândoi decedaţi anul trecut. Volumul a fost scris înainte de dispariţia celor doi, iar titlul ales s-a dovedit premonitoriu.
Ileana Vulpescu a fost miercuri pentru prima dată la Slobozia, iar în încheierea periplului pe meleagurile ialomiţene a vizitat expoziţia de pictură a Mariei Candrea Ionescu.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro