Imaginea salvatorilor ialomiţeni de la ISU a fost terfelită de doi colegi

60

foto: Florin Floreanu

Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţe Ialomiţa începe anul cu un deficit serios de imagine. După o perioadă de activitate intensă, uniforma salvatorilor din Ialomiţa a fost pur şi simplu terfelită la începutul lui 2012 de două fapte reprobabile ale unor salariaţi, cercetaţi pentru omor din culpă şi acuzaţi de opinia publică de un comportament neadecvat.
În cadrul unui interviu, colonelul Constantin NAE precizează că în cazul Andreei Bordea, aceasta nu a avut aprobare pentru părăsirea garnizoanei, iar în momentul în care dosarul va fi trimis în judecată, subofiţerul va fi pus la dispoziţie: “Prea multe elemente nu avem. Eu i-am solicitat un raport pentru a-mi spune de ce a părăsit garnizoana fără aprobare. Celelalte elemente constitutive ale faptei nu le cunoaştem. Deocamdată am înţeles din discuţia pe care am avut-o cu dânsa că se fac cercetări. Orice cadru militar dacă vrea să plece din Slobozia, să zicem la Bucu, trebuie să solicite cerere de părăsirea garnizoanei. Dânsa a fost la Gheorghe Doja şi, din ce mi-a raportat dumneaei, reiese că în data de 17 decembrie s-a deplasat în localitate pentru a-i duce bunicii sale nişte medicamente de care avea nevoie urgentă. În jurul orelor 17.45, pe strada principală din Gh. Doja, a fost implicată într-un eveniment rutier soldat cu accidentarea unei persoane. Bineînţeles, recunoaşte că nu a solicitat părăsirea garnizoanei. Este şi aceasta o formă de acoperire, de justificare. Pentru această abatere, ţinând cont că este la prima abatere, va fi atenţionată. În cealaltă problemă nu ne putem pronunţa. Organele abilitate îşi vor spune cuvântul şi când va intra sub urmărire penală o vom pune la dispoziţie. În urma unei hotărâri judecătoreşti definitive va rămâne în sistem sau va fi trecută în rezervă“, a explicat şeful ISU Ialomiţa.
În cazul lui Ionuţ Dumitru faptele au fost mai repede tranşate. Pentru şeful Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţe situaţia este cel puţin surprinzătoare. Colonelul Constantin Nae spune că activitatea şoferului de pe cea mai mare maşină de pompieri din unitate nu i-a dat niciodată de gândit. Rigoarea sistemului militar a fost însă total ignorată. “Al doilea eveniment este şi mai dureros pentru că acest fost coleg al nostru a nenorocit 3 familii. Era chiar şofer…
-Teste de alcool se fac?
-Prin sondaj.
-El a fost vreodată depistat cu alcoolemie?
-Din 2006, de când a venit, niciodată nu s-a întâmplat să avem colegi care să vină la serviciu sub influenţa alcoolului. Dar orice activitate începe printr-o revistă de front. Tot personalul care intră în tură este verificat de comandant dacă este obosit, dacă îi lucesc ochii, sa zicem. El nu a ridicat niciodată probleme de genul acesta. Eu am înţeles că în timpul liber mai consuma alcool, dar niciodată nu a creat probleme de disciplină la serviciu, de întârziere la unitate, de neîndeplinire a atribuţiilor. Gândiţi-vă că maşina aceea, câtă mai hardughia, are 9 tone de apă şi în echipaj mai sunt şi alte vieţi. Nu ne jucăm, suntem militari 24 de ore din 24 şi chiar dacă suntem în timpul liber, trebuie să fim oricând gata să ne prezentăm la unitate“, conchide colonelul Constantin Nae. Lunar, în fiecare subunitate de pompieri au loc instrucţiuni de practică disciplinară, atât pentru conduita la serviciu cât şi în timpul liber.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

60 comentarii

  1. tot ce spune acest colonel sunt niste minciuni incredibile.1 nu s-a facut niciodata teste de alcolemie niciunui ofiter sau subofiter care intra in tura de 24 ore. 2 soferul groazei a venit baut la servici fiind acoperit de catre seful garzii de interventie draghici cristian iar cand era vorba de o interventie in ziua respectiva autospeciala killerului era oprita la unitate deoarece nu era in stare sa conduca.3 sunt baieti care au savarsit fapte mult mai minore decat aceasta donmisoara si au fost pedepsiti mult mai aspru unii dintre ei fiind fortati sa-si dea demisia. 4 niciodata nu a avut loc instructiuni de practica disciplinara cel putin pana la data tragediei de la doja. asta este adevarul pur.

  2. Pentru parasirea locului de munca trebuia desfacut contractul.Sau pe banii contribuabililor ei au dreptul sa se duca la cumparaturi sau sa faca alte cele? Bunica cu medicamentele ea cu munca…

  3. acesti “super eroi” cum se descriu ei insasi nu fac altc decat sa atraga anumite priviri si isi fac reclama precum falsele vedete din showbiz si fac referire la acest inculpat strt..Un nimeni asa cum sunt numiti in lumea noastra si atotstiutori in lumea lor imaginara si bogata in fantezii erotice nu fac altc decat sa denigreze anumite pers

  4. daaaa mint? iti aduci aminte incendiul de la brutaria din cazanesti? trebuia sa iei apcatul adica autospeciala cu cel mai mare tonaj de apa deoarece cladirea era destul de mare ; dar iti spun eu de ce nu ai luat autospeciala respectiva: deoarece conducatorul acesteia adica saiba avea aburii alcoolului in nas. daca negi treaba asta inseamna ca n-ai pic de bun simt

  5. si daca m-ai pune de fata cu 30 de insi ce? la ce frica zace in ei crezi ca mi-ar da mie dreptate? desi in sinea lor stiu ce este adevarat si ce nu e adevarat

  6. oricum saracii sunt terminati la gandul ca mai vin o serie de disponibilizari; si aici ma refer la putinii baieti curati, ca restul amintiti in com de mai sus si alti lingai n-au nici o grija;” imparatia ”are grija de ei

  7. Trebuie inteles ca si pompierii cu toate ca sunt militari NU SUNT ROBOTI! Sunt oameni si e absolut normal sa mai greseasca… Bineinteles ca ne pare foarte rau pentru familiile indurerate dat tam-tam-ul care se face acum pe seama acestor cazuri nu il reprezinta faptul ca au decedat acei oameni ci ca cei care au provocat decesul sunt angajati ai M.A.I.! Ceasul rau nu tine cont de cine esti, ce si unde lucrezi, pur si simplu el vine…
    Si ca sa nu se inteleaga ca as lua partea cuiva…orice padure are si uscaturile ei!
    Si pentru cel care se ascunde in spatele unui monitor si arunca in continuare cu noroi…de ce nu ai iesit pana acum sa spui lucrurilor pe nume? lumea te va crede doar cand vei veni cu ceva concret, concis, la obiect etc!

  8. Pt. sp33dy

    Fiindca tot vad ca aveti atata energie in voi, astia de ii luati apararea pompierului, propun sa va dramuiti eforturile, fiindca daca tot militati pentru apararea lui, o sa aveti posibilitatea sa va consumati aceasta energie in mod public, in fata tribunalului, cand va fi judecat protejatul vostru. Inarmati-va cu pancarte, portavoce, conducatorul grupului poate sa-si ia si un taburet pentru a iesi in evidenta, si strigati pana vi se fac plamanii mov! Castiga ambele tabere, voi fiindca aveti posibilitatea sa fiti auziti chiar de judecatori, noi ca va vom cunoaste! Aah, si inca ceva: veti simti pe pielea voastra (poate chiar direct in ochi) ce gandeste opinia publica despre voi…

  9. hopaaa am mai auzit una cum ca zilele trecute un subof isu angrenat in traficul din slobozia a oprit masina si a agresat fizic o conducatoare auto care vezi doamne l-a sicanat in trafic. verifica si tu gura ialomitei si revino cu stire pe site

  10. ptr GEORGE
    Nu ai inteles ce am spus… chiar am precizat ca nu iau apararea nimanui… u impreuna cu multi altii trebuie sa intelegeti ca oricum el va plati pentru ce a facut, indiferent daca o sa ne inarmam noi cu pancarte, portavoci sau alte nebunii si am protesta pentru a demonstra nevinovatia lui…cu toate ca nu vad care nevinovatie si deci nu vad cine ar face asa ceva!
    si asta este special pentru toti cei care vb si care agita lumea pe site-ul asta:
    DE CE MAMA DRAQU’ nu iesi omule la inaintare sa spui u ce se intampla cu adevarat in acel inspectorat, de cine iti este frica???fi barbat prietene si nu vorbi doar ca sa agiti rahatul…deja imi pare rau ca m-am coborat la nivelul tau dar se pare ca pentru a ma putea intelege cu tine trebuie sa ma cobor muuuuuuult la nivelul tau!

  11. Pt. sp33dy

    Traim intr-o societate deschisa, democratica, unde dreptul la opinie e garantat constitutional. Este un drept de care ma prevalez atunci cand postez comentarii aici sau aiurea.
    Voi incercati sa denaturati adevarul, atat cat e el cunoscut la acest moment. Iar sub cuvinte intentionat incluse in comentariile voastre (iata, in ultimul ai scris asa: “…chiar am precizat ca nu iau apararea nimanui… u impreuna cu multi altii trebuie sa intelegeti ca oricum el va plati pentru ce a facut…”), prin care va aratati aparatori ai adevarului juridic, va prezentati apoi indignarea ca lumea se revolta impotriva celor pe care ii aparati! Ce e anormal in asta? De ce nu am fi indignati de ce a facut pompierul?
    Cat priveste invitatia de a iesi “la inaintare”, cum spui tu, cred ca nu mie trebuie sa-mi spui asta, fiindca putin ma intereseaza ce se intampla la ISU, si asta nu fiindca as fi de acord cu ce este acolo, dar stiind ca la fel se intampla in toate institutiile din ograda statului roman, ce rost are sa mai critic si eu? Se stie de toata lumea, si de tine, sunt convins, ce putreziciune zace prin astfel de institutii. Iar a ma indemna pe mine sa ies in fata sa spun pe nume faptelor, face din tine un fel de vechi activist de partid (PCR), care domina orice audienta procedand exact asa cum faci tu acum…
    Te rog sa nu te mai cobori pentru a vorbi cu mine, ramai pe piedestal; stii cum se spune, cu cat esti mai sus, cu atat e mai dureroasa caderea!

  12. stai linistit george ca la mn se refera individul asta cand spune de iesirea la inaintare. am o singura dilema : de ce lumea nu accepta adevarul ; sau acest speedy gonzales al culturii romanesti si al isu se gaseste in ingrata situatie de a se cobora la nivelul unor oameni care le place sa dea cartile pe fata. mars la cotet bufonule

  13. ptr george:
    nu este vorba nici pe departe de apararea dreptului juridic draga tu acest george! iti garantez eu ca acest individ va plati, nu va scapa, nu are de ce si sincer iti spun ca nici nu vreau sa scape! o sa spui probabil ca nici o pedeapsa nu e prea mica ptr el…asa este, nici una nu este, un tara asta nici nu va exista vreodata asa ceva! iti spun asta nu pentru a iti arata ce srept si bun sunt eu sau ca vreau eu sa imi fac nush ce imagine demna de un fost pcr-ist asa cum indirect m-ai numit! fac acest lucru pentru a intelege de la ce anume a pornit aceasta discutie pe acest forum…nu poti terfelii imaginea celor de la ISU pentru ca asa cum sunt ei amice, buni sau rai vei avea nevoie candva de ei, iti garantez si asta…nu acum neaparat dar timpul nu cred ca e neaparat un aliat pentru tine!
    poate ca existe putreziciune la nivelul la care vorbesti tu, nu vreau sa par pcr-ist ci din contra!ma intriga in schimb faptul ca ai curajul necesar in fata monitorului de a arunca astfel de acuzatii…daca stii asa de multe, daca esti sigur pe tine, daca esti barbat gaseste alta metoda de a te exprima!
    si ca sa iti dau raspuns la ultima ta afirmatie: ai dreptate,poate caderea o sa fie una dureroasa de acolo de sus dar macar eu am fost sus…

  14. ptr strt:
    iti multumesc draga strt pentru jignirile aduse!daca nu stiai, folosirea violentei si a jignirilor grosolane nu reprezinta altceva decat…INCOMPETENTA!

  15. Pt. sp33dy

    Pentru unul care vorbeste preponderent prin pilde… nu mai fac efortul de a ma… ridica la nivelul lui si, mai bine nu-i raspund!
    PS. Incompetenta nu prea are nimic comun cu violenta si jignirile. Confunzi cumva termenii? Oare de ce nu ma mir?

  16. pentru george:
    in primul rand nu sunt pilde sunt doar cuvinte destepte!ca sa intelegi mai bine…un om incompetent care nu este in stare sa se exprime altfel decat printr-o jignire adusa unei alte persoane cum se numeste el???aaaa da, se numeste ”GEORGE”!!! acum pot intelege si eu de ce nu te miri!
    app…ai raspuns la mesajul transmis lui strt…te simti cumva?aaaaaa stai, asta am demonstrat mai sus!!!:))))))

  17. pt.strt….vad ca esti o enciclopedie curata……stii prea multe lucruri despre pompieri……ce nu stii tu este un singur lucru….si ei sunt oameni……si prin meseria lor fac mai mult bine deacat rau….sincer frate:esti penibil….

  18. am o intrebare pt” speedy gonzales”si” aaa auto”:mai baieti voi lucrati cumva la isu?daca da atunci veniti cu com. si dezmintiti tot ce am comentat eu pe siteul asta, si credeti-ma o sa am o replica foarte darza pt ca stiu prea multe; iar daca nu lucrati la aceasta institutie cantati la alta masa .

  19. Draga strt….haide sa ne calmam si sa le luam pe rand….
    Daca ai fi fost pompier destoinic ai fi stiut ca la S.V.S.U. Cazanesti ne astepta o APCA maaareeee de tot si plina de apa…deci A.P.C.A.T.-ul de la noi era inutil…si nu ma contrazice ca nu tu ai tremurat ud la 6 dimineata cand treaba era terminata acolo…ci eu..
    Observ ca esti pompier…dar bag de seama ca nu “pe interventie”…si ca vad ca ti se pare usor sa-ti dai cu parerea despre ce gandim noi, simplii servanti care muncesc si doar atat, si fac ca I.S.U. sa fie (mai nou din pacate) a 2-a institutie ca incredere in randul romanilor…deci…noi cei care dupa parerea ta tremuram si nu zicem nimic de fapt nu facem decat sa ne facem treaba…si ne-o facem bine…deci in concluzie…mafia de care zici tu..nu ne afecteaza cu nimic…pe noi cei care “trag” nu ne intereseaza cum a fost angajat nu stiu cine ci doar daca poti conta pe el intr-o situatie in care ai nevoie de ajutor…atat…la noi la pompieri…in curte si la interventie…asa se judeca colegii..
    Pe de alta parte…cine cu cine umbla…sau cine ce face in timpul liber e problema lui proprie si personala…
    Deci sa nu uitam adevarata natura a acestei meserii…si lasa-ne sa ne facem meseria…si tu fa-ti-o pe a ta…o tu mare desconspirator al intrigilor de la I.J.S.U. Ialomita…vezi ca sunt probleme mai mari decat cine e neam cu cine…asta ne afecteaza pe noi…baietii care n-au o sanctiune si care muncesc pe la interventii si care sunt MANDRII ca sunt pompieri si in micimea lorr pot schimba ceva in bine…
    RESPECT

  20. Si draga Gura Ialomitei…apevistii de care vorbesti tu intr-adevar nu pot parasi garnizoana de care apartin (orasul in care isi exercita functia pe care o au)fara aprobare…dar asta nu inseamna ca nu pot fi numiti militari sau altfel…statutul pe care il au ii obliga…si asta nu e un drept..e o obligatie…dar totusi mi se pare o expresie de T.R.-ist exprimarea ta…nu uita ca acesti APEVISTI iti apara granitele, te salveaza de la moarte, mentin ordinea interioara (si te rog nu ma lua cu coruptia din sistem..vb aici de cei care isi fac treaba si fac institutiile sa fie ceea ce ar trebui sa reprezinte…)…deci te rog nu vb in numele la cativa pentru cei multi….fii totusi ce ar trebui sa fie oricine…IMPARTIAL
    RESPECT

  21. mai lasati-o dracu ca ma ia greata cu faza ca voi pompierii vai eroi prin definitie si e suficient, e job ca oricare altul! ca nu va duceti voi sa va angajati acolo pentru ca va chinuie spiritul civic si nevoia usturatoare de a sari prin foc si de a salva copii si oamenii din flacari. va duceti, la fel ca si majoritatea ailorlalti din politie pentru un job stabil,pozitie intre vecini,salariu bun si alte beneficii pe care nu prea au multi .
    altfel nu ar fi atata cerere pentru posturi de-astea si nu s-ar intra doar pe pile si nepotism. am si eu un pretenar care o ardea aiurea de ani buni dar tacsu om cu influenta in oras l-a bagat acolo si pac salariu 2800 de lei din prima luna,in mana! mai scuteste-ma cu romantisme de-astea subtiri. absolut fiecare job are necesitatea lui, si soferul de autobuz si ala care desfunda canale pe drum,nu te mai infoia ca esti pompier si nu te mai astepta la acceptari mai usoare in caz de failure ca nu e nicio diferenta intre tine si mine sau altul care munceste pe salariu. daca faceati voluntariat in foc ,da. dar iei salariu si nu te tine nimeni cu forta acolo. clar?

  22. pt. pompier simandru ca sunt:1. mai baiatule cand am ajuns la locul interventiei APCA aia mare de care vb tu venise de la reviga si era goala ;2.cand vine vb de incendiu de casa se pleaca cu APCAT-ul masina cu cel mai mare tonaj de apa indiferent daca intervine vreun SVSU din comunele apropiate;3.vezi ca interventia s-a terminat pe la 4 dimineata asa ca nu aveai cum sa stai ud la locul interventiei la ora 6 deoarece atunci deja erai in curtea unitatii iar daca tu nu te-ai schimbat nici cand ai ajuns la unitate a fost alegerea ta, asa ca mai taie din ele d-ale dreq

  23. ptr strt:
    da, lucrez la isu dar habar nu am despre ce vorbesti tu!sunt foooooarte curios sa vad ce replica imi dai! ce sa dezmint amice? doar tu esti cel care vb aici despre te miri ce!daca tot cunosti atat de multe, te roooog chiar te roooooooog sa ne impartasesti si noua!!!dar sunt sigur ca nu o sa spui nimic!de ce? pentru ca nu sti nimic!!!

  24. ptr camasi verzi:
    eu cred ca meritai nick name-ul ”stele verzi”!!!
    pretenashe…daca orice meserie isi are trebuinta ei de ce mama draqu nu il suni pe soferul de la autobuz sa iti stinga focul cand iti arde casa?sau pe ala care lucreaza la canalizare?sau uite una si mai buna:de ce mai suni mey amice la pompieri daca ai o urgenta?esti preeeeeea bun!un pompier poate sa faca multe, in schimb unul care e la canalizare nu il vad cum poate sa faca ce face un pompier…
    poate sunt si oameni care au venit pe pile…dar poate sunt multi care chiar au tras ca sa intre acolo…de ce nu iti vezi de ale tale?daca vrei sa spui ceva gandeste inainte!!!
    inca un lucru: a lucra pe baza de voluntariat nu inseamna ca lucrezi moca…poate tu asa ai facut pana acum, imi pare sincer rau ca iti spun asta, cred ca era mai bine sa te las sa muncesti in contiinuare asa ”voluntar”!

  25. mai speedy eu cred ca nu vrei sa ai habar!!!. Pai cum ramane cu baietii care trebuiau disponibilizati cu adevarat? itidau si cateva ex: s-a intamplat ceva cu rudy care a provocat intentionat un accident auto soldat cu ranirea grava a doua persoane?NU. s-a intamplat ceva cu chiru nicusor care a tras cu pistolul in dormitorul soferilor si numai norocul a facut ca glontul sa nu ricoseze in vreun coleg de-al sau?NU. sa intamplat ceva cu cretu aurelian care a fost prins de catre politie in stare foarte avansata de ebrietate dupa ce a provocat un accident e adevarat mai minor?NU. s-a intamplat ceva cu lt. Giorcovici care a plantat un reportofon sub masa unui birou din sediu isu lucru f. grav?NU. si ex. pot continua. ma mir cum a renuntat la toader florin zis si” pompierul porno” deoarece acesta era un foarte bun ”caraus”stiti voi la ce ma refer. Acum ai habar mai” speedy melcu” despre ca vorbesc?

  26. sp33dy, daca ti-ar raspunde franc as lua ban pe situl asta pe care il apreciez. dar nu ma cobor. denoti egocentrism dar nu te umfla in pene, e un sindrom al autistilor printre altele.
    strt cred ca ti-a a zis o gramada.

  27. strt vreau sa-mi raspunzi la urmatoarele acuzatii de minciuna :
    1. interventia de la Cazanesti precum vezi http://www.gazetadesudest.ro/2009/04/28/incendiile-s-au-tinut-lant-in-acest-sfarsit-de-saptamana/ :
    a). incendiul a fost stins cu ajutorul svsu Cazanesti care are o APCA, tu ai afirmat ca era Reviga (care are un APCT)
    b). la sosirea pompierilor militari, svsu actiona la stingere deci nu avea cum sa fie masina goala !!! (aduti aminte ca ai fost si tu acolo, pompierii civili i-am gasit catarati pe aceea anexa si lucrau la stingere cu m.c.f.g. pe fata)
    c).nu numai din articol reiese ca interventia s-a terminat la 5.30 si pana am intocmit documentele ne-a apucat ora 6.00 (intradevar au plecat 2 autospeciale inainte dar la diferenta foarte mica de timp)
    PS:oricum tu nu ai stiut sa inchizi un distribuitor in momentul acela sau sa faci diferenta intre un APCT cu APCA. apreciez ca ai venit si m-ai ajutat sa ma ridic cand am cazut din gura podului.
    d). incendiul a fost la ora 2 noaptea deci avea timp sa se trezeasca din bautura 18 ore
    2. salariile de merit nu se mai dau de aprox. 2 ani, atunci cine sa-i ia locul lui saiba fiindca acestea nu se mai dau
    3.cei mentionati de tine mai sus au fost cercetati de organele legale si s-au dat hotarari pantru faptele lor , tu esti mai presus de toate aceste institutii ale statului ?
    4.stiu ca in sala de mese mananci la masa cu anumite persoane, asa si aceia mentionati de tine in alt comentariu sunt un grup care servesc masa impreuna, serbeaza zilele de nastere ale lor cat si ale copiilor, petrec concedii de odihna impreuna, muncesc in timpul lor liber intradevar impreuna dar ceea ce nu stii tu este faptul ca ei se ajuta reciproc(nu stiu daca intelegi tu asta, daca tu m-ai ajutat azi la betoane maine vin si eu la tine la tencuit) astfel de grupuri sunt zeci si peste tot in judet, pacat ca tu ai fost respins din cateva…….

  28. continuare:
    5. draghici cristian nu are nici macar fundatie darmite casa
    6. nu e la misleanu ci la stejaru
    daca astea nu sunt minciuni inseamna ca doar vorbesti din ce auzi pe la ,,colturi,,

  29. vezi ca la punctul D minti cu nerusinare. saiba nu s-a ridicat din pat toata ziua chiar daca incendiul a avut loc la 18 ore dupa ce acesta a intrat in servici pur si simplu nu era in stare; asta o jur cu mana pe inima. iar in legatura cu salariile de merit cum draq se facea ca le lua aceeasi oameni(amintiti de mn mai sus) in fiecare an.
    Spune-mi si mie ce organe i-a cercetat pe chiru si giorcovici desteptule si de ce acestia si ceilalti amintiti de mn nu au fost pusi pe listele de disponibilizari

  30. sa inteleg ca celelalte sunt adevaruri !!!
    la pct.D nu cred ca erai langa el cand a sunat alarma ! sau toata ziua, faci afirmatii gratuite!
    apropo chiru a fost sanctionat !
    iti recomand prieteneste sa termini cu toate aceste acuzatii nefondate.

  31. ptr xxx:
    cine sa imi raspunda franc?u sau cine?cine at lua bani?u sau cine?sinceeeer…pentru unul care vorbeste asa nush ce sa iti raspund!ai putea in schimb sa mai citesti pe libertatea.ro nu de alta dar eu tot mai stau pe aici si nu cumva sa mori de ciuda….
    ptr strt:
    hey pretenash…imi placi…eu nu stiam de toate astea, acum le aflu… e bine ca acum le afla muuuulta alta lume!!!poate acum se face ceva!

  32. nu crezi ca ai omis niste frati de la tandarei si slobozia?
    ha ha ha pai tu nu ai nici un incendiu frate ! de aceea judeci pe altii !
    rusine draga COLEGULE !

  33. pt cristian gicu: da sunt adevaruri deoarece am confundat interventia cu alta si pe aceasta cale imi cer scuze dar la punctul D nu ai cum sa te contrazici cu mn crede-ma; si am o curiozitate : cum a fost sanctionat chiru? ca eu nu-mi aduc aminte de vreo sanctiune la adresa lui.

  34. pt cry: fratii vlase , tudorache, popa, dinu(gemenii), dinca si” zece se retrage la baza, iar in privinta interventiilor mele stai lin ca am destule

  35. merita frate ! fiindca din punctele mentionate de mine mai sus la unele spune ca le-a incurcat (cu toate ca afirma vehement ca spune adevarul) si la urmatoarele nu recunoaste ca minte.
    daca nu i-as fi raspuns exact si punctual ar fi continuat sa afirme ca spune adevarul.
    ce usor e sa arunci cu noroi si dupa aceea sa zici pardon te-am confundat !

  36. poi gicule, cum sa recunoasca mey ca minte?poate chiar spune adevarul….eu unul il cred!de ce? pentru toate exemplele date mai sus de el,toate numele date!nu ma intereseaza situatia creata si disputata de voi cu interventia aia ci doar ce se intampla la nivelul inspectoratului!faptul ca a dat si anumite nume in schimb e mai ingrijorator…ptr acei baieti!

  37. da ai dreptate numele sunt corecte, faptele sunt ireale.
    cauta unul din coment pe alt articol unde afirma ca seful isuj conduce mort de beat ?
    crezi oare ca poate dovedi? ma insel! asta e numai barfa la marginea santului sau pe la colturi
    vino frate cu dovezi concrete, nu cu scuze dupa ce faci afirmatii calomnioase

  38. bai nea gicule eu ma refeream strict la saiba care era sofer pe apcat in noaptea aceea si nu putea sa se ridice din pat. asta mi-a ramas intiparit in minte 100%

  39. bai strt poti sa o iei logic, gandeste-te bine ca pot fi dati in judecata, si odata ajunsi in fata instantei vei fi deconspirat si tu si atunci vei vedea cine v-a avea de suferit si de tras

  40. giguleeeee, strt nu e suparat ca vezi doamne saiba a venit beat la munca!nemultumirea lui este una generala!din cate am inteles eu din commenturile lui el este nemultumit ca in isu ialomita exista multi pilosi, multi intrati asa pe pile, care stiu sa cotizeze acolo unde trebuie si cand trebuie si la disponibilizari probabil si el e unul dintre cei alesi pentru ca nu a cotizat!hmmmm…am dreptate strt?
    cat despre celelalte comenturi ale lui, cum ca umbla nsuh cine beat…astea nu se pot dovedi, sunt zvonuri, corect,nu putem fi siguri daca e asa sau nu!

  41. da sp33dy! dar el nu a fost disponibilizat, e printre noi si daca are ceva concret, sa spuna . multe din comentariile lui sunt de contrazis referitor la corectitudinea lor(nu vreau sa revin la toate bazaconiile scrise) . de ce nu le spune organelor in drept (s.i.p.i sau d.n.a.) daca are dovezi concrete se rezuma sub protectia anonimatului sa arunce cu noroi.

  42. aaaaa, el inca lucreaza la isu ialomita?gicule tu stii mai bine!poi hai sa o luam logic…daca s-ar afla cine este el cu adevarat si daca organele in cauza s-ar sesiza datorita lui cum crezi ca ar fi el privit de sefii lui?sau mai rau de colegii lui?omul asta ar trebui sa se mute nu din sistem ci din judet!

  43. I’ve been absent for a while, but now I remember why I used to love this site. Thank you, I’ll try and check back more frequently. How frequently you update your site? gbdgdeekcfkb

Dă-i un răspuns lui sp33dy Renunțați la răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.