În 2010, bugetulul municipiului reşedinţă de judeţ este de aproximativ un miliard 200 de milioane de lei

0

Pe site-ul primăriei Slobozia au fost publicate detaliile pentru capitolele de venituri şi cheltuieli prognozate în următorul an calendaristic.

Peste 90 de milioane de lei sunt sume prevăzute la capitolul de investiţii. Cele mai mari bugete sunt pentru lucrările de reabilitare a sistemului de distribuţie a apei, cu o alocaţie de 5 milioane de lei, reţele de canalizare menajeră şi pluvială, cu o previziune de cost de 14 milioane de lei, modernizarea staţiei de epurare-treaptă biologică, estimată la 11 milioane de lei şi sisteme de canalizare în Bora şi Slobozia Nouă, unde sunt prevăzute 10 milioane de lei.

Pe lista de investiţii se regăsesc proiecte prevăzute şi în bugetul din 2009. Dacă cele de la unităţile şcolare sunt programe în continuare, în planul pentru 2010 revine proiectul de reorganizare a sistemului de circulaţie de la ieşirea din oraş spre Constanţa, o investiţie de un milion 800 de mii de lei.

Bugetul local al municipiului reşedinţă de judeţ a fost publicat la sfârşitul lunii noiembrie şi este în dezbatere publică.

Clementina Tudor

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.