În 4-5 ani judeţele ţării vor fi arondate şi administrate global, în regiuni

0
Împărţirea ţării în regiuni este doar o chestiune de timp şi presupune renunţarea la multe dintre funcţiile publice de conducere, de la nivelul autorităţilor locale şi judeţene. Deocamdată, dezbaterea publică pe tema regionalizării lipseşte, deşi în laboratoarele statului se lucrează mai multe proiecte de lege pentru împărţirea României în 6 regiuni.
Tema a fost readusă în atenţia opiniei publice de prefectul Mădălin Teculescu, care a mai precizat că în prezent se lucrează la modificarea legii de funcţionare a administraţiei publice locale. Cu certitudine, din peisaj va dispărea una dintre cele două instituţii care îşi revendică supremaţia la nivelul judeţelor, Prefectura sau Consiliul Judeţean.
Până la împărţirea ţării în regiuni şi comasarea administrativă a judeţelor, peste conducerile locale va mai trece încă un tur complet de alegeri: locale, parlamentare, europarlamentare şi prezidenţiale.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj