În Ialomiţa continuă suspendările primarilor

4

foto: Florin Floreanu

USL Ialomiţa continuă demersurile de suspendare a edililor în funcţie care vor candida în 10 iunie independenţi sau din partea altor partide. După primarul de la Slobozia urmează Vasile SAVA de la Ţăndărei, iar de data aceasta demersul este iniţiat de liberali.
Copreşedintele alianţei, Silvian Ciupercă, spune că organizaţiile sesizează secretarii primăriilor, iar aceştia înaintează documentele Prefecturii, care întocmeşte ordinul de suspendare din funcţie a aleşilor locali incriminaţi de părăsirea partidului.
Următoarea pe lista USL pentru suspendare este primăriţa de la Sfântul Gheorghe, care, deşi nu s-a anunţat oficial că va candida din partea altui partid, a avut dispute dure cu doi dintre oamenii preşedintelui Ciupercă, pentru că au fost descalificaţi de la o licitaţie de lucrări în comună.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

4 comentarii

  1. De ce ciuperca nu procedeaza la fel si cu primarii luati de el de la pdl?
    De corect ce e?
    E preocupat doar de cei care au plecat de la el sa fie sanctionati.Sa vedm daca face la fel si cu cei luati de el de la pdl.

  2. Sa se duca dracu, sa scapam de el,a profitat de disperarea oamenilor mintind ca a deschis spitalul,iar acum da gratare prin tot orasul aruncand cu noroi in toata lumea,dracu te mai voteaza sava,lasa-ne ca ne-am saturat de tine!

  3. Ce ridicol e Ciuperca! Da semne de disperare, cauta cai serpuitoare, cert e ca asa ne scarbeste si mai mult si ne indarjeste sa il respingem cu totul.

  4. dute draq unde a intarcat mutu iapa de furacios ai facut numai nenorociri de cand esti primar.joss gata las ai inceput cu gratarele prin tot orasul ti.e frica nesimtitule.zile la oameni ce masina ascunzii in garaj!!!
    Nu mai deschizi sitalul aqm ca se duc oamenii sa se interneze si nu au unde ca nu e nimeni la spital si e inchis!
    JOS SAVA,JOS SAVA SI ACOLITI LUI.!!!!!!!!!!

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.