Un incendiu a fost stins în această dimineaţă la Giurgeni cu zăpadă, pentru că maşina de pompieri a rămas blocată în nămeţi.
În jurul orei şase, o remorcă acoperită a unui tractor a fost cuprinsă de flăcări după ce şase muncitori angajaţi pentru tăiat lemne au încercat să se încălzească la adăpostul acesteia cu o sobă ce necesită foc permanent pentru a degaja căldură.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, George Damian, precizează că focul a pornit de la coşul de evacuare amplasat necorespunzător.
Pompierii au stins focul după 40 de minute în care au aruncat cu lopeţile zăpadă peste vagonul afectat. Toţi cei şase muncitori au reuşit să se salveze din foc.
Alexandra Alexe, www.radiocampus.ro