Începe urmărirea penală a procurorului Hristescu

4

catalin hristescu 2

Procurorul Cristian Cătălin Hristescu este acuzat de şantaj, trafic de influenţă şi instigare la infracţiune de abuz în serviciu contra intereselor publice.
Procurorii DNA – Secţia de Combatere a Corupţiei au început urmărirea penală faţă de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor concurente de şantaj, trafic de influenţă şi instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice.
Din Rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că în perioada 19 mai 2013 – ianuarie 2014, învinuitul Hristescu Cristian, uzând de prerogativele conferite de funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, l-a constrâns, prin ameninţare, pe un administrator al unei societăţi comerciale din Slobozia, să îi livreze „cu discount” materiale de construcţie necesare finalizării imobilului personal pe care îl deţine.
Materiale de construcţie, precum şi manopera unor lucrări pentru edificarea aceluiaşi imobil au fost pretinse şi primite şi de la un alt administrator de firmă.
În acest sens, procurorul Hristescu a lăsat să se creadă că are influenţă asupra unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, în scopul evitării instituirii unor măsuri asigurătorii şi dispunerii unei soluţii favorabile într-un dosar penal în care administratorul şi societatea acestuia, au calitatea de învinuiţi.
În cursul lunii aprilie 2013, procurorul Hristescu i-a determinat pe doi poliţişti din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Feteşti, să nu aplice măsurile legale, respectiv, constituirea unui dosar penal, cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de conducere a unui autoturism pe drumurile publice faţă de o persoană care avea în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.
Pentru că poliţişti au refuzat să dea curs actelor de instigare exercitate de prim procuror, acesta i-a constrâns ameninţându-i cu mutarea de la locul de muncă, în scopul finalizării favorabile a dosarului respectiv, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Feteşti. Învinuitului i s-au prezentat acuzaţiile în conformitate cu prevederile legale şi s-a dispus începerea urmăririi penale a acestui.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

4 comentarii

  1. nu mai vorbiti sa va aflati in treaba………..catalin pe langa lucrurile rele a facut si mult bine…………..cei apropiati stiu……………sa ca lasati vrajeala ieftina.

Dă-i un răspuns lui ionel Renunțați la răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.