Intâlnire de taină între PSD şi sindicate

1
Liderii PSD Ialomiţa s-au întâlnit, la sfârşitul săptămânii trecute, cu reprezentanţii sindicatelor din judeţ şi au convenit asupra unor acţiuni comune de protest. La întâlnire au fost prezenţi toţi parlamentarii PSD de Ialomiţa, iar discuţiile s-au purtat cu Dan Paraschiv, de la Blocul Naţional Sindical, Nicu Stan, reprezentantul Uniunii Sindicatelor Funcţionarilor Publici, Marius Petcu, de la Federaţia Sindicatelor din Ministerul Muncii, Popescu Cristian – Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici şi Gheorghe Şoldan, de la Confederaţia Meridian.

Agenda întâlnirii a cuprins reacţiile sindicatelor şi ale PSD legate de modul de adoptare şi conţinutul Legii Pensiilor, propuneri ale sindicatelor de modificare a unor acte normative, precum şi acţiuni de protest comune pentru susţinerea moţiunii de cenzură ce va fi depusă de PSD.
Reprezentanţii sindicatelor şi-au exprimat dorinţa de a intra în greva generală, dacă negocierile cu actualul Guvern rămân neschimbate şi au prezentat o situaţie cu disponibilizările din judeţul Ialomiţa. Sindicaliştii cer încetarea disponibilizărilor colective fără variante alternative pentru salariaţii afectaţi de aceste măsuri.
Preşedintele Silvian Ciupercă i-a asigurat pe sindicalişti de sprijinul organizaţiei judeţene a social democraţilor, iar săptămâna viitoare se va desfăşura o dezbatere publică între membrii de sindicat şi reprezentanţii PSD, pe tema viitorului salariaţilor din judeţul Ialomiţa.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

1 comentariu

Lăsați un mesaj