Întâmplător sau nu, în luna campaniei electorale pentru preşedinţie, pensiile au ajuns cu câteva zile mai devreme decât în lunile precedente

0

Pentru prima dată după multe luni, cozile obişnuite din faţa bancomatelor au dispărut în noiembrie. Pensionarii au avut surpriza să-şi găsească pe card retribuţiile lunare, încă de la prima încercare.

Întrebaţi dacă îi sperie  posibilitatea ca pensiile să întârzie şi cum se vor descurca în această situaţie, câţiva pensionari din Slobozia au avut puterea de a face haz de necaz. Deocamdată, pensiiile au sosit mai devreme luna aceasta, cu două –trei zile.

Pensionarii ialomiţeni sunt totusi îngrijoraţi în această perioadă, că nu mai primesc medicamente gratuite, ci doar compensate.

Clementina Tudor

Lăsați un mesaj