Întrebari pentru Berceanu si Sarbu

2

Deputatul din colegiul unu, Feteşti-Ţăndărei, insistă cu întrebări adresate miniştrilor Marian Sârbu şi Radu Berceanu, referitoare la taxa de pod pentru cetăţenii din zonele limitrofe podului spre Giurgeni şi indemnizaţiile de creştere a bebeluşilor din sarcini multiple.

Cristina Pocora reclamă nepublicarea normelor de aplicare a Legii pentru susţinerea familiei, în vederea creşterii copilului, în Monitorul Oficial, deşi acestea au fost adoptate în şedinţa de Guvern de la începutul lunii septembrie.

Reproşul pentru ministrul transporturilor este că de la introducerea taxei de trecere a podului Feteşti-Cernavodă, mulţi dintre localnici se văd puşi în imposibilitatea de a se mai deplasa, zilnic, la serviciu sau de a-şi cultiva pământurile aflate pe celălalt mal al Dunării.

Suma impusă, la fiecare trecere a podului, reprezintă un efort financiar uriaş, faţă de posibilităţile modeste ale majorităţii feteştenilor.

Fără răspuns au rămas şi petiţiile celor 1.300 de feteşteni care au semnat în memoriul către Ministrul Transportului, înregistrat ca document la mijlocul lunii august.

Clementina Tudor

2 comentarii

  1. Nu mai este un termen limita la care institutiile statului sunt obligate sa raspunda
    petitiilor?
    AVOCATUL POPORULUI ce reprezinta?
    De fapt eu personal am auzit de avocatul poporului doar ca notiune, cunoaste cineva
    inplicarea concreta si solutionarea vreunei probleme ?

  2. Da, cand Guvernul a hotarat ca pensionarii nu se mai pot angaja la stat, Avocatul Poporului (el insusi pensionar) s-a sesizat si a atacat la Curtea Constitutionala hotararea data de Boc…
    Iata ca are activitate !!

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.