Învăţătorii semnează pentru românii din Serbia

0

Învăţătorii ialomiţeni sunt rugaţi să-i susţină cu semnături pe elevii şi profesorii români din Serbia, care vor sa aibă în programa şcolară limba română. Etnicii români din Serbia locuiesc în regiunea cuprinsă între Timoc, Morava şi Dunăre, iar în prezent nu li permite să înveţe şi să predea două-trei ore de limbă română în şcoli.

La congresul învăţătorilor de la Bucureşti, cei 25 de învăţători şi profesori din Serbia, care au fost prezenţi la eveniment, erau încrezători că vor putea începe să predea limba română din septembrie. Congresul le-a înmânat pentru aceste eforturi, medalia de aur.

Pentru sensibilizarea autorităţilor sârbe, astfel încât acestea să dea undă verde pentru studierea limbii române în şcolile unde sunt întrunite condiţiile legale, Asociaţia Învăţătorilor din România face apel la cadrele didactice să completeze lista de semnături ataşată la adresa www.invatatori.ro .

Problematica a fost expusă şi ambasadorului Republicii Serbia în România, cu încrederea că va reuşi să convingă autorităţile sârbe că etnicii români au dreptul de a studia limba maternă.

Clementina Tudor

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.