Prefectul Judeţului a cerut Inspectoratului judeţean de poliţie să verifice cadrul legal prin care se realizează o investiţie la Adâncata.
Mădălin Teculescu a sesizat că pentru scoaterea a 54 de hectare de izlaz din circuitul agricol, primarul a înaintat un tabel cu semnăturile crescătorilor de animale asupra căruia există suspiciunea de fals.
Suprafaţa de teren a fost concesionată pentru realizarea unui circuit auto în zona Lacului Rodeanu, iar decizia autorităţii locale din Adâncata îi nemulţumeşte pe proprietarii de animale din comună.
Prefectul a explicat într-o conferinţă de presă că, iniţial, hotărârea consiliului local Adâncata a fost respinsă pentru că nu a fost însoţită de un acord nominal al crescătorilor de animale. La două zile, la compartimentul juridic a ajuns o nouă hotărâre, însoţită şi de un tabel cu semnăturile localnicilor care au renunţat la suprafaţa respectivă de păşunat. Mădălin Teculescu spune că oamenii au venit la începutul acestei luni în audienţă la prefectură pentru a atrage atenţia că pe ei nu i-a întrebat nimeni dacă sunt de acord sau nu cu demersul primăriei şi că în tabelul prezentat au semnat pentru cu totul altceva.
Sesizarea prefectului către Inspectoratul Judeţean de Poliţie este pentru fals şi uz de fals sub semnătură privată. Rezultatele investigaţiei depind în mare parte de declaraţiile localnicilor nominalizaţi în tabel.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro