Lapte stricat şi la Feteşti

0

Firmele responsabile cu asigurarea produselor lactate în şcolile din Ialomiţa au ratat standardul de calitate şi la Feteşti.
În urma acţiunilor de control la unităţile şcolare din judeţ, în scopul derulării în condiţii corespunzătoare a programului guvernamental ,,Lapte-Corn”, reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare au constatat trei loturi de lapte de consum distribuite la unităţile de învăţământ din Feteşti, cu modificări organoleptice la majoritatea paharelor.
Toate recipientele cu lapte, circa 3.000 de pahare a câte 200 de mililitri fiecare, au fost ridicate în vederea confiscării şi eventual distrugerii acestora. În consecinţă, s-a dispus recoltări de probe din loturile incriminate pentru examene de laborator complete şi a fost efectuată informarea rapidă de alertă, notificându-se, pentru intervenţie, judeţele producătorului şi distribuitorului.
Similar s-a procedat şi la produsele neconforme găsite la controlul lucrătorilor sanitar veterinari în zona 4 de contractare, la Ţăndărei şi 12 comune învecinate, de unde au fost ridicate peste 2.000 de pahare cu lapte.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.