Lecţie pentru Consiliul Judeţean

0

10.000 de puieti de salcâm, 10 oameni, un tractor şi patru ore de muncă au fost suficiente pentru plantarea a două hectare cu puiet de salcâm.

Astăzi a fost înfiinţată prima perdea de protecţie la Perieţi. Costurile cu achiziţia puieţilor de salcâmi, forţa de muncă şi materialele consumabile însumează 1.500 lei pentru un hectar împădurit.

Administrator al unei ferme agricole la Perieţi, Carol Constandache şi-a propus să planteze luna aceasta circa 6 hectare de perdele de protecţie, pentru ca astfel, să ajute culturile înfiinţate an de an pe terenurile fermei.

Fermierii ialomiţeni din cadrul Asociaţiei Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice Ialomiţa, au achiziţionat puietul de salcâm la preţul de 15 bani pe fir, un cost la jumătatea ofertei pe care a primit-o Prefectura Ialomiţa, de la Serviciul de Administraţie al Domeniului Public Galaţi. Pe cât de necesare, înfiinţarea de perdele de protecţie şi împădurirea terenurilor degradate din judeţ ţin doar de initiaţiva şi disponibilitatea primăriilor din Ialomiţa, pentru luarea unor măsuri care să împiedice deşertificarea Bărăganului.

Clementina Tudor

Lăsați un mesaj