Liberalii pun presiune pe Ponta

2

cristina-pocora-pnl

Liberalii ripostează faţă de tergiversarea deciziei Prim Ministrului de a-l numi pe Klaus Iohannis la conducerea Ministerului Afacerilor Interne.
Purtătorul de cuvânt al PNL susţine că schimbările făcute în Guvern sunt legitime şi nu schimbă cu nimic structura executivului.
Într-un comunicat de presă, Cristina Pocora precizează că propunerile pentru posturile vacante din Guvern au avut în vedere promovarea unor oameni cu un istoric profesional şi politic ireproşabil, iar primarul Sibiului este un om cu o anvergură de necontestat, cu reale abilităţi de administrare şi expertiză importantă în domeniul politicilor publice. 
Deputatul liberal din colegiul Feteşti mai spune că postul de viceprim-ministru pentru care a fost propus prim-vicepreşedintele PNL trebuie să fie ocupat de cineva care să deţină aceste calităţi pe care Klaus Iohannis le întruneşte. Cristina Pocora susţine că miniştrii propuşi de PNL sunt pregătiţi să lucreze imediat ce premierul va demara procedurile, iar Victor Ponta are doar de optat pentru un om care a demonstrat de-a lungul timpului un ridicat nivel de profesionalism în conducerea şi coordonarea instituţiilor statului şi mai puţin să caute soluţii de mulţumire a partenerilor politici.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

2 comentarii

  1. Ehei,de-ar trai Bratienii sa-si vada PNLul astazi,sa-i vada cum fug precum sobolanii de pe corabia ce se scufunda…si care se scufunda pentru ca si ei au participat intens la toate magariile infractionale legiferate,au calcat in picioare principiile liberalismului,au terfelit conduita morala,au facut compromisuri mizerabile pentru accesarea banetului ,au uitat ca sunt trimisi de noi acolo si platiti pentru asigurarea unei bunastari generale si nu pentru imbogatiri personale.PNLule,abandonarea aliatului in timpul luptei cand se intrevede pierderea bataliei spune multe despre caracterul tau,asa ca,sa ne privim lucid viitorul!Sa naufragiem cu bine!

  2. Ai?Aud bine la d Ponta?Economia duduie,avem cea mai mare crestere din UE,inflatia e la un minim istoric,somajul sub media europeana,suntem pe directia buna,succes real,radical imbunatatita absorbtia fondurilor UE,deci ne-am indeplinit planul cincinal….sa ma ciupeasca cineva,am cosmar!!!Real,situatia economica poate e roz pentru infractorii lui spre care a directionat banii tarii,ca de simtit,hai,sictir,ordinarule,prostii care muncesc au simtit contrariul!N-as vrea sa fiu chiar Gica-contra,dar,pe bune,pe langa mine nu prea vad efecte de crestere economica sau alte abureli ale mincinosului…

    Adicatalea cu inca putin efort depasim Germania la toate capitolele!Da-ne Doamne minte sa fim suspiciosi,nu prosti si creduli  fata de ceea ce citeste mitomanul asta de pe statisticile alea falsificate!

    Da sa se rupa luni pisica si sa vezi circ si panarama!

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.