Licitaţie ouă încondeiate

0

Picture 18564

Protopopiatul Slobozia şi preşcolarii grădiniţei numărul 2 din Slobozia continuă şi în acest an programul caritabil "Să dăruim copiilor bucuria Învierii".
Acţiunea, ajunsă anul acesta la cea de-a 6-a ediţie, reprezintă o licitaţie de ouă încondeiate cu scop caritabil pentru ajutorarea în prag de sărbători a unui număr de 30 de familii care se află în dificultate şi nu pot asigura copiilor hăinuţe noi pe care să le poarte în noaptea de Înviere, la slujbă, aşa cum este tradiţia creştină. 
Ialomiţenii se pot alătura acestui demers prin achiziţionarea de ouă încondeiate special de către cei mici pentru semenii lor nevoiaşi, marţi 8 aprilie, la Centrul Cultural din Slobozia. La licitaţia de ouă încondeiate vor fi prezenţi preoţi, autorităţi locale, elevi, cadre didactice şi reprezentanţii instituţiilor publice, iar invitaţia rămâne deschisă pentru publicul larg.
Evenimentul caritabil va avea loc în sala amfiteatru, iar licitaţia va începe de la ora 14.
Alexandra Alexe, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.