Liga a treia: etapă cu ghinion

0

-

Runda a treisprezecea din Liga a treia de fotbal s-a dovedit una cu ghinion pentru cele două echipe ialomiţene. Dacă eşecul cu 6-0 al Rapidului Feteşti în meciul jucat în deplasare contra Ştefăneştiului nu mai miră pe nimeni în condiţiile în care se joacă fotbal pe malul Borcei, înfrângerea Viitorului Axintele e mai greu de digerat. Cu atât mai mult cu cât axintenii par să-şi fi făcut un obicei din a începe bine şi a termina prost meciurile din campionatul seriei a doua.
N-a făcut excepţie nici meciul jucat sâmbătă la Lieşti contra Sportingului, pe care ialomiţenii l-au dominat în primele minute, iar insistenţa în atac s-a concretizat în minutul 13 prin golul reuşit de Sorin Gheorghiu. Au urmat însă minute bune ale gazdelor care au avut în Bahnaşu omul cu golul în două rânduri, în minutele 30 şi 34.
Băieţii antrenaţi de Ion Nica rămân cu 20 de puncte la activ şi se apropie periculos de zona play-out-ului, zonă din care echipei feteştene îi este practic imposibil să mai evadeze până la finalul sezonului.
Ţintarul etapei următoare aduce la Axintele Dunărea Călăraşi, iar la Feteşti echipa secundă a Oţelului Galaţi.
Robert Viorel Dincă, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.