Luptele politice din Consiliul Local Urziceni continuă

0

primarul-sava-urziceni

Luptele politice din Consiliul Local Urziceni continuă cu o încercare eşuată a coaliţiei PNL-PPDD de a invalida mandatul consilierului social-democrat Ciprian Rădulescu. Proiectul de hotărâre s-a constituit în măr al discordiei între cei doi poli de putere rămaşi în Consiliu încă de la momentul votării ordinii de zi a şedinţei desfăşurate joi seara, după ce grupul social democrat a invocat ilegalitatea iniţiativei primarului Constantin Sava şi, implicit, scoaterea proiectului de pe ordinea de zi.
Argumentul invocat de iniţiatorul proiectului a fost o prevedere din statutul aleşilor locali, invocat, de asemenea, şi de consilierul incriminat în apărarea sa. Ciprian Rădulescu consideră că articolul de lege referitor la încetarea mandatului a fost interpretat greşit de către primarul Constantin Sava. În plus, consilierul social-democrat şi în acelaşi timp director al Colegiului Naţional ,,Grigore Moisi’’ a depus pe 25 noiembrie la Registratura primăriei o solicitare de motivare a absenţei de la şedinţa ordinară din 31 octombrie, însoţită de documentele justificative.
Proiectul de hotărâre a fost respins în plen cu nouă voturi împotrivă şi patru abţineri, venite din partea social-democraţilor.
Robert Viorel Dincă, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj