“Activitatea de prevenire este mai importantă decât cea de intervenţie” – cu această expresie a început prezentarea şeful inspecţiei de prevenire din cadrul ISU Ialomiţa, colonel Niculae Fiţa, în ceea ce priveşte activitatea de prevenire din primul semestru al anului.
Acesta a spus că au fost realizate 410 controale la operatori economici, instituţii publice şi unităţi administrativ-teritoriale, în urma cărora au fost constatate 1.657 de deficienţe şi au fost aplicate 273 de avertismente şi 37 de amenzi, în valoare totală de aproape 64 de mii de lei.
Colonelul Niculae Fiţa a spus că aplicarea de amenzi nu este o prioritate a inspecţiei de prevenire, dar că măsura este aplicată acolo unde nu au fost înlăturate neregulile.
Elena Oancea