Maine se iubeşte romaneste

0

Pe 24 februarie este celebrată sărbătoarea iubirii, in stil tradiţional românesc, in cel mai curat si mai intens mod. Este ziua lui Dragobete, numit si Năvalnicul sau Logodnicul Păsărilor, fecior chipeş si puternic, ce ne aduce iubirea in casă si in suflet.

POtrivit legendei Dragobete este un personaj mitologic, similar lui Eros, al vechilor greci, si lui Cupidon, al romanilor, ce oficia in cer la inceputul fiecarei primaveri nunta tuturor animalelor, traditie ce s-a extins treptat pana in randul oamenilor si a da nastere unor obiceiuri specifice romanilor din sudul si nordul Dunarii. Din pacate, acestea tind sa fie tot mai mult uitate de romani si inlocuite cu sarbatoarea catolicilor din Apus, aceea a Sfantului Valentin.
In mediul rural riturile vechilor traci raman inca vii. Aici obiceiul fetelor si baietilor este ca in ziua lui Dragobete sa se primeneasca cu haine curate de sarbatoare si sa porneasca cu voie buna inspre padure pentru a culege ghiocei, viorele, tamaioasa, pe care le asezau la icoane si le foloseau la diverse farmece de dragoste.
Inspre ora pranzului, fetele porneau in goana inspre sat, fuga fiecareia atragand dupa sine cate un baiat – si nu unul oarecare, ci acela care o indragea. De isi prindea aleasa, acesta ii fura o sarutare in vazul lumii, sarutare ce simboliza legamantul lor de dragoste pe intregul an de zile. De aici si vorba “dragobetele saruta fetele!”.
Un alt obicei al fetelor era de a strange omatul netopit, apa de ploaie sau de izvor, pe care le considerau ca avand efecte magice asupra lor, intrucat deveneau mai frumoase si mai dragastoase.
Flacaii stransi in cete sau multimile de fete obisnuiau ca, in ziua de Dragobete sa isi cresteze bratul in forma de cruce, dupa care isi suprapuneau taieturile, devenind astfel frati, respectiv surori de cruce.
Traditia mai spune ca, in aceasta zi, cand biserica crestina sarbatoreste Aflarea Capului Sfantului Ioan, oamenii isi intrerupeau toate muncile curatandu-si si aranjandu-si casa. Fiecare avea grija ca aceasta zi sa nu-l prinda fara pereche, ceea ce ar fi reprezentat un semn rau, prevestitor de singuratate pe intreg parcursul anului, pana la urmatoarea zi de Dragobete.

Prilej de bucurie si bunastare, Dragobetele reprezinta una dintre cele mai frumoase obiceiuri stravechi ale poporului roman.

Elena Oancea

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.