Mama fetiţei abandonate a fost identificată

7

Mama fetiţei abandonate a fost identificată şi este căutată de poliţişti. Femeia, în vârstă de 21 de ani, este din Borduşani, iar ieri s-a prezentat cu copilul la Direcţia Judeţeană pentru Protecţia Copilului unde a cerut să-şi lase odorul, un timp, în grija statului.
Reprezentanţii Direcţiei au încercat să o consilieze şi au reuşit să o convingă să rămână pentru o noapte în Centrul maternal. Nicolae Badea precizează că mama şi fetiţa erau obosite şi surescitate, iar în urma discuţiilor cu femeia, a sesizat că aceasta era hotărâtă să plece către Bucureşti şi că se afla sub presiunea unei obligaţii, pentru îndeplinirea căreia trebuia să-şi lase undeva copilul. Inexplicabil pentru personalul centrului maternal, pentru că mama părea foarte ataşată de fetiţa ei, femeia şi-a abandonat copilul pe o canapea.
Fetiţa a fost găsită în jurul orei 7 în zona Colegiului Naţional Mihai Viteazul din Slobozia, de un pensionar care-şi plimba dimineaţă câinele pechinez. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Iulia Fecioru, precizează că în continuare se fac cercetări pentru ca mama fetiţei să fie găsită. Una dintre ipotezele anchetatorilor este că mama a căzut victimă unei reţele de traficanţi care i-au impus să scape de copil.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

7 comentarii

  1. … Aici as scrie neaparat ceva la adresa celor care desigur numai vina pe aceasta mama arunca… Oare nu are acest copil si un TATA?
    Saraca femeie, vazuta numai ca o masinarie de perpetuat specia… din pacate inca nu asa civilizata cum s-ar crede (exemplu am dat!)… si apoi lasata, de cate ori?… singura in fata problemelor.
    … Si cu un copil… ce solutii sa gasesti cand nici pentru tine singura poate nu ai niciuna?
    Nu vreau sa scriu si despre datoria celor care numai striga ca este nevoie de populatie… deci femeilor, puneti-va uterul la munca!… Apoi dupa ce v-ati chinuit ani sa va cresteti copiii… poate cu nevoi… o sa vi-i trimita cu traista in bat, peste graniti, de parca nu ACASA ar fi painea mai buna?
    … Dar pe cine va interessa… cand fiecare-si cauta sa-si spuzuiasca placinta proprie?
    Iar mamei de aici, care si-a ingrijit, dupa cum inteleg bine copilul, nu cred ca i-a fost usor sa ia o asa decizie, cand in 9 luni ai o legatura cu copilul ce numai mamele o pot intelege?… Nu mamelor?
    … Ma mir cum unele aruncati asa de usor cu piatra!
    Nu ganditi putin si la ce in sufletul acelei femei se petrece?…

  2. câtă dreptate ai Maria!!! dar cine să audă, când e mai uşor să împroşti cu noroi şi să arăţi cu degetul la alţii scuzându-ţi astfel neîmplinirile sau laşităţile???

  3. nui mai luati apararea mamei este o zdreanta eu o kun mai bn este vedeta in ialomita ia sa dus la produs in italia la un italian si o romanca pe ea o cheama donato felicia angelica si pe italian il cheama donato pistillo le se ocupa cu prostitutia le stiu toate mersurile si fata mea era sa cada prada lor politia de aici nu face nimic am sa le fac plangere mai departe cine stie cate fete mai cade prada lor ganditiva ar pwtea fi chear fata voastra…?

Dă-i un răspuns lui maria Renunțați la răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.