Marian Neacşu se explică

0

Deputatul Marian Neacşu a ieşit public să explice situaţia în care este cercetat pentru conflict de interese la angajarea fiicei sale în cadrul cabinetului parlamentar.
Parlamentarul de Ialomiţa contestă acuzaţiile aduse de ANI şi spune că alegerea încadrării unei rude ţine de încrederea pe care o poate avea într-un membru al familiei şi de confidenţialitatea unor activităţi politice.
Marian Neacşu spune că, iniţial, dosarul făcut de Agenţia Naţională de Integritate a fost clasat şi fără să fie înştiinţat, ulterior, a fost trimis în judecată. Cristina Monica Neacşu a fost angajată la cabinetul parlamentar al tatălui ei ca referent, activitate pe care o desfăşura la Bucureşti contra unui salariu de 640 de lei pe lună.
Dacă instanţa va decide că s-a aflat într-un conflict de interese prin propunerea acestei angajări, atunci toţi banii încasaţi vor fi returnaţi statului.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.