Marinică Cazacu a fost condamnat la închisoare cu executare

2

1502264_914863778539868_987479108326531819_o

Fostul prefect PDL, Marinică Cazacu, a fost condamnat la închisoare cu executare pentru fapte de corupţie comise în 2006!
Sentinţa, pronunţată de judecătoria Ploieşti, o include şi pe fosta directoare a Oficiului Judeţean de Cadastru, Elena Brăilă, şi poate fi atacată cu recurs la o instanţă superioară.
Cei doi sunt acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată şi continuă, fals şi uz de fals, ca urmare a atribuirii unor terenuri din zona Manasia- Urziceni altor persoane decât titularilor de drept şi prejudicii cauzate Agenţiei Domeniilor Statului, estimate la 6 milioane de euro. 
Condamnările sunt de 6 ani pentru Cazacu Marinică şi 8 ani pentru Brăilă Elena, la care se adaugă pedepse complementare de 3 ani privind pierderea drepturilor electorale.
Instanţa a mai decis anularea a două adrese ale primăriilor Urziceni şi Manasia, apreciate a fi înscrisuri false, iar părţile civile din dosar vor primi despăgubiri între 3.000 şi 40.000 euro.
Hotărârea Judecătoriei Ploieşti poate fi atacată cu recurs în 10 zile de la data pronunţării.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

2 comentarii

Lăsați un mesaj