Salvaţi Pământul! Este îndemnul sub care au defilat astăzi copiii grădiniţei Junior, pentru a marca ziua pământului.
Prichindei cu varste cuprinse intre 3 si 6 ani, insoţiţi de educatoare si colegii mai mari de la grupul şcolar “Alexandru Ioan Cuza” au purtat tricouri de culoare verde, pentru a trage un semnal de alarmă celor mari, că verdele natural este pe cale de dispariţie. In drumul lor prin oraş, am stat de vorbă cu mici demonstranţi, hotărâţi să acorde o atenţie deosebită menţinerii sănătătii pământului.
Grădiniţa Junior în parteneriat cu S.C Servicii Comunale prin programul mondial Eco-Şcoala îi ajută pe copiii să inţeleagă importanţa unui mediu curat. Directorul institutiei Nina Zăinescu spune că actiunea la care participă copiii este una cu efecte benefice asupra dezvoltării lor ulterioare atât ca oameni cât si ca locuitori ai acestei planete.
Ziua pământului are o tradiţie de 40 de ani şi este sărbătorită în 140 de ţări.
Alexandra Alexe