Măsuri de siguranţă în trafic

0

Picture 106

25 de echipaje de poliţie rutieră vor fi în stradă zilele acestea pentru a  oferi sprijin conducătorilor auto şi pentru a lua măsurile necesare în cazul în care condiţiile meteo vor impune închiderea unor secţiuni de drum afectate de viscol.    
Principala prioritate a poliţiştilor ialomiţeni este asigurarea unei circulaţii fluente şi evitarea blocajelor, pe principalele artere rutiere din judeţ.       
Alături de poliţiştii rutieri vor mai fi 150 de agenţi de la structurile de ordine publică şi vor fi folosite toate autospecialele din dotare. De asemenea, efective de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa se vor afla în rezervă pregătite să intervină dacă va fi nevoie.
Pentru a asigura măsurile de siguranţă publică şi pentru a interveni în orice moment în sprijinul populaţiei, în Ialomiţa vor fi la datorie zilele acestea peste 250 de poliţişti. 
Rezervorul plin, telefonul încărcat şi provizii de hrană sunt principalele recomandări pentru cei care pleacă la drum pe timp de viscol.
În condiţiile meteorologice prognozate, de ninsoare, vânt şi viscol, trebuie luată în calcul şi posibilitatea întreruperii circulaţiei pe unele segmente de drumuri. În aceste situaţii este bine ca din autovehicule să nu lipsească hainele groase, pături, alimente, apa potabilă şi cel puţin un telefon mobil cu încărcător la priza auto.
De asemenea, nu porniţi la drum fără anvelope de iarnă, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip, rezervă de combustibil şi aveţi grijă ca sistemul de climatizare-dezaburire să fie funcţional.
Pentru siguranţa deplasării, şoferii sunt sfătuiţi să evite pornirea la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică, iar dacă, totuşi circulă pe drumuri cu probleme, să respecte indicaţiile agenţilor de circulaţie. 
Dacă traficul rutier se va întrerupe din cauza zăpezii, conducătorii auto sunt rugaţi să scoată autovehiculele în afara părţii carosabile, pentru a permite utilajelor de deszăpezire să intervină. În condiţiile schimbării situaţiei meteorologice se recomandă verificarea stării traseului pe care participanţii la trafic urmează să îl parcurgă. 
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj