Meciul Unirea Urziceni – Hamburger Sport Verein – un meci cu grad ridicat de risc pentru jandarmi

0

Ei au pus la punct întreaga strategie de asigurare a ordinii şi liniştii publice, asemănătoare cu cea de la meciurile cu Steaua, Dinamo şi Rapid, considerate, de asemenea, cu grad de risc.
Vor fi prezenţi în dispozitiv peste 150 de jandarmi ialomiţeni la care se vor adăuga o sută de militari din Ploieşti, dar şi cadre de la poliţie, Situaţii de Urgenţă şi firma de pază.
Ei vor fi organizaţi în patrule de ordine publică, prefiltre şi filtre, posturi de observaţie, cordoane de ordine şi rezerve de intervenţie
Jandarmii vor mai avea ca sarcină să asigure şi paza oficialilor şi echipei Hamburger precum şi monitorizarea grupurilor de suporteri.
Din partea nemţilor este aşteptată o delegaţie de aproape 250 de spectatori. Capacitatea stadionului este de 7.500 de locuri din care 300 sunt păstrate goale ca zonă de tampon între peluzele suporterilor.
Accesul se va face începând cu orele 16, iar meciul va începe de la ora 19.00.

Elena Marin

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.