Meşteşuguri româneşti

0

copii-mestesugari

Elevii ialomiţeni sunt invitaţi să participe săptămâna viitoare la olimpiada judeţeană a meşteşugurilor şi tradiţiilor româneşti.
În cadrul celei de-a 19-a ediţii a olimpiadei tradiţiilor, elevii cu vârste de la 6 la 18 ani îşi pot pune în valoare abilităţile de olărit, cusut sau prelucrare a materialelor vechi pentru a transmite şi generaţiilor viitoare arta meşteşugarilor, pe cale de dispariţie. În cadrul acţiunii, vor fi prezenţi şi meşteşugari autentici, care să supravegheze îndeaproape talentul tinerilor.
Olimpiada meşteşugurilor va avea loc pe 3 iunie, de la ora 14, la Liceul Pedagogic Matei Basarab din Slobozia, iar înscrierile se fac până în penultima zi la unitatea şcolară gazdă.
Alexandra Alexe, www.radiocampus.ro 

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.