Mici si răi

1

Regulamentul intern al unităţilor de învăţământ interzice elevilor să meargă cu telefonul mobil la şcoală. În cele mai multe instituţii, profesorii au acceptat ca elevii să poarte mobilul la cursuri, dar acesta să fie pe silenţios şi să nu deranjeze orele. Aşa se face, că de la clasa întâi până la a douăsprezecea,  din dotarea curentă a echipamentului şcolar, cu penar, ghiozdan, cărţi şi caiete, face parte şi telefonul mobil, de cele mai multe ori, de ultimă generaţie şi scump. Riscul de a avea telefonul la şcoală este de a-l pierde într-o pauză, în curtea şcolii, sau de a-ţi fi furat.

Asta i s-a întâmplat unei eleve de clasa a 9-a la sfârşitul săptămânii trecute. Mama fetei a sesizat Poliţia că, în timp ce se afla la şcoală, i-a fost sustras un telefon mobil, în valoare de circa 250 de lei.

Echipa operativă s-a deplasat liceu şi a reuşit în scurt timp să identifice suspecţii, doi minori în vârstă de 16 ani, din Slobozia şi Dragalina, elevi în cadrul aceleiaşi unităţi de învăţământ.

Telefonul mobil a fost recuperat şi predat părţii vătămate, dar autorii sunt cercetaţi pentru furt calificat.

Clementina Tudor

1 comentariu

  1. Acum cateva luni bune veneam de la scoala. In drumul meu spre casa au trecut doi elevi de clasa 2/3 de la scoala 4 si spre surprinderea mea ascultau celebra melodie cocalareasca “Balada lui State” (sau cum se numeste) bine inteles la telefon. Sincer sa fiu am ramas surprins, eu cand eram ca ei nici nu stiam cum arata un telefon adevarat aveam un amarat de telefon de jucarie…

Lăsați un mesaj