Ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu – preocupat de vânzarea cabinetelor medicale

0

În videoconferinţa de ieri, transmisă şi la prefectura Ialomiţa, el a făcut referire la deschiderea primăriilor pentru vânzarea cabinetelor medicale către medici, sesizând faptul că există localităţi în ţară unde edilii refuză să îndeplinească această prevedere legală.
Un alt aspect la care a făcut referire ministrul Sănătăţii Publice a fost reprezentat de măsurile pentru combaterea caniculei, cerînd autorităţilor să fie pregătite, să verifice dacă spaţiile publice îndeplinesc toate condiţiile şi să informeze corect populaţia.
Ministrul sănătăţii a mai abordat şi tema distribuirii fructelor şi legumelor în şcoli, proiect elaborat de Comisia Europeană şi care presupune asigurarea unui regim alimentar corect copiilor.
Deocamdată nu s-a luat o decizie finală în acest caz, însă discuţiile continuă.
Cu privire la Programul naţional de evaluare a stării de sănătate a populaţiei, Nicolăescu a specificat că autorităţile locale şi Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate trebuie să redistribuie toate taloanele ce nu au ajuns la cetăţean iar în ceea ce priveşte lista medicamentelor compensate, aceasta a intrat în vigoare din data de 15.07.2008, pentru a se putea instala soft-urile şi a se reactualiza preţurile.

Elena Marin

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.