Mircea Dinescu împlineşte astăzi 63 de ani

1

Mircea Dinescu

Calendarul evenimentelor datate 11 noiembrie include aniversarea a 63 de ani de existenţă pământeană a celui mai cunoscut nume pe care Ialomiţa literară l-a dat României: Mircea Dinescu.
Liceean în oraşul natal între 1965 şi 1969, urmează apoi cursurile Facultăţii de Jurnalism a Academiei de Ştiinţe Politice iar primul contact cu Uniunea Scriitorilor din România îl are ca…portar. Este perceput încă de la debut ca o voce distinctă în peisajul literar românesc şi reuşeşte să se impună rapid, devenind membru al Uniunii Scriitorilor şi redactor la revistele ,,Luceafărul’’ şi ,,România Literară’’. Debutul cu placheta ,,Invocaţie nimănui’’, apărută în 1971, este urmat la doi ani distanţă de volumul de versuri ,,Elegii de când eram mai tânăr’’. Prietenia cu Marin Preda, celebră în epocă, frecventarea elitei conducătoare a breslei scriitorilor, cvasipermanenta sa atitudine de frondă dar şi farmecul dublat de ceea ce Lucian Raicu numea ,,jovialitatea ghiduşă, corozivă şi cinică în acelaşi timp’’ l-au propulsat pe cel supranumit ,,noul Rimbaud’’ în centrul atenţiei scriitoriceşti, al criticii literare, dar şi al vigilenţei conducerii superioare de partid şi de stat.
Cartea sa, ,,Moartea citeşte ziarul’’ s-a lovit de inerţia ( şi inepţia) cenzurii comuniste in 1988, dar a văzut în schimb lumina tiparului la Amsterdam. Un an mai târziu este concediat de la ,,România Literară’’ imputându-i-se interviul acordat publicaţiei franceze ,,Libération’’, de orientare pro-comunistă, în care critica vehement regimul de la Bucureşti. Interviul, considerat cel mai curajos acordat de un scriitor din România, este urmat de arestul la domiciliu şi excluderea din partid. Mircea Dinescu este pus sub supraveghere permanentă şi i se interzice contactul cu orice persoană din afara familiei. Nebunia de la Bucureşti declanşează o amplă campanie de solidarizare cu poetul persecutat, campanie susţinută febril de redactorii de la publicaţia germană ,,Frankfurter Allgemeine Zeitung’’ şi de cei ai Serviciului Românesc al postului de radio ,,Europa Liberă’’.
În decembrie 1989 este cel care anunţă românilor fuga lui Ceauşescu şi căderea regimului comunist. În România post-decembristă devine preşedinte al Uniunii Scriitorilor, fondator al ,, Fundaţiei pentru Poezie’’ şi membru în Colegiul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii’’ . Este, alături de Cristian Tudor Popescu, fondator al ziarului ,,Gândul’’, în 2005, şi deasemenea fondatorul primului…port cultural european, amplasat la Cetate, în judeţul Dolj. Amenajat pe amplasamentul unui fost port pentru cereale construit la finele secolului al nouăsprezecelea, a fost reamenajat ca destinaţie turistică şi culturală.
Proprietar al publicaţiilor ,,Aspirina Săracului’’, ,,Plai cu Boi’’ şi ,,Dilema Veche’’, Mircea Dinescu s-a făcut remarcat în ultimii ani printr-o serie de afaceri cel puţin controversate. În 2004 a cumpărat un conac şi cîteva zeci de hectare de vie revendicate atunci de către moştenitorii boierului Petre Durlănescu şi a arendat cincizeci de hectare de vie, şi ele revendicate, de la Academia Română. După ce Ion Iliescu l-a catalogat drept ,,moşier’’ şi-a botezat, cu ironia-i binecunoscută, vinul produs la ferma proprie ,,Vinul Moşierului’’. De notorietate este şi tranzacţia făcută în 1997 cu omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu, cel căruia i-a vândut treizeci de procente din acţiunile deţinute la săptămânalul ,,Academia Caţavencu’’.
Robert Viorel Dincă, www.radiocampus.ro

1 comentariu

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.