Moartă… de beată

0

Ieri dupa-amiaza, un ialomitean a apelat 112 pentru a anunta ca o femeie a murit mergand pe sosea.

Decesul femei în vârstă de 57 de ani a fost sesizat de concubinul sau, in timp ce se deplasau pe jos pe Drumul Judetean 203 F spre satul Valea Ciorii, cand femeia a acuzat o stare de rău, cazând pe jos.

Întrucât a considerat că aceasta a decedat, bărbatul a alergat 500 de metri până la cea mai apropiată locuinţă, solicitând sprijinul unui localnic pentru a sesiza Poliţia.

Ulterior sesizării au apelat 112 pentru a solicita… intervenţia ambulanţei, întrucât femeia a inviat.

Din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile şi drumurilor greu practicabile, în jurul orei 16.45, femeia a fost preluată de o Ambulanţă şi transportată la Spitalul Municipiului Slobozia, ocazie cu care i s-a stabilit diagnosticul: „intoxicaţie etanolică acută si şoc hipotermic”.

Elena Oancea

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.