Nepregătiţi pentru situaţii de urgenţă

0

rrferfefe

În Ialomiţa, peste 65% din locuinţele din mediul rural au grad scăzut de rezistenţă la foc.
Activitatea de intervenţie sau salvare de bunuri este îngreunată de cele mai multe ori de neaplicarea măsurilor minime de asigurare împotriva incendiilor şi neacordarea importanţei cuvenite a componentei preventive.
Factorii care conduc la incendiile de locuinţă ţin în principal de neglijenţa semenilor şi lipsa resurselor financiare pentru întreţinerea instalaţiilor electrice, folosirea improvizaţiilor, depozitarea necorespunzătoare sau la limita de siguranţă a materialelor combustibile şi chiar lipsa de reacţie în timp util.
Autorităţile din domeniu recomandă locuitorilor ca la vederea unui incendiu să anunţe întâi echipele de salvare şi abia apoi rudele sau alte persoane, să nu se aventureze prin foc pentru a salva persoanele aflate captive în locuinţă şi să îndepărteze curioşii la o distanţă de siguranţă faţă de foc. 
De asemenea, cei care sunt surprinşi în casă de incendiu trebuie să-şi protejeze cât mai repede căile respiratorii cu un fular sau orice piesă de îmbrăcăminte prin care pot respira, dar nu inhala fum, şi să nu deschidă ferestrele pentru că oxigenul poate amplifica flăcările. Nu vă ascundeţi sub pat sau în spaţii strâmte, iar dacă hainele iau foc înfăşuraţi-vă într-un covor sau pătură cu capul afară şi prin rostogolire flăcările se vor stinge. În cazul în care sunteţi înconjuraţi de flăcări şi nu aveţi posibilitatea ieşirii din incendiu, recomandarea este să aşteptaţi echipele de salvare în poziţie ghemuit.
Alexandra Alexe, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.