Nici împuşcatul nu era îngeraş

2

Capul clanului ,,Bolovan’’, Vasile Chelu, acuză poliţia de neimplicare în evenimentele care au precedat crima comisă în prima zi a anului la Bărbuleşti. Tatăl lui Dănuţă, autorul crimei, spune că în urma unor ciocniri şi încercări de intimidare la care a fost supus de către Sorin Radu şi ai lui a făcut numeroase sesizări atât la Poliţia Muncipiului Urziceni cât şi la Inspectoratul General de Poliţie. Toate, fără rezultat: „scandalul e vechi de vreo doi ani de zile. Am fost taiat de el, am certificat medical, am facut reclamatii la IGP, la Inspectoratul de la Bucuresti, la politie la noi la Urziceni… Cand am avut, tot asa, o altercatie la mine in curte, acum un an si ceva de zile, ne-am dus la politie, am facut reclamatie si stiti ce ne-a zis? – Du-te, ma, acasa, va bateti acolo si venim noi dupa aia”.
Vasile Chelu afirmă că ,,Beki’’ şi ai lui i-au cerut în mod repetat taxă de protecţie şi că, de frică, de cele mai multe ori şi-a retras plângerile făcute. Ultima tranşă de bani a fost achitată cu mai puţin de o lună în urmă: „e a cincea oara cand le-am dat bani, stie tot satul treaba asta. Acum o luna de zile i-am dat 40 de milioane ca sa nu se mai ia de noi. Taxa de protectie, normal. Acuma, afland probabil ca am sa iau niste bani de la subventie, d-aicea, a inceput sa se agate de unul si de altul ca sa imi cere iar mie taxa de protectie. Majoritatea din comunitatea noastra ii dadea taxa de protectie, stie si politia si n-a avut curaj nimeni sa se duca sa reclame treaba asta, ca zicea ca „daca tu te duci sa reclami treaba asta, toata viata ta o sa muncesti pentru mine”.
Magistraţii Tribunalului Judeţean Ialomiţa urmează să se pronunţe în această după amiază asupra propunerii procurorilor de arestare preventivă pentru 29 de zile în cazul lui Dănuţă Chelu. Acesta ar urma să se alăture celorlalţi opt tovarăşi aflaţi deja după gratii.
Robert Dincă, www.radiocampus.ro

acelasi subiect:
– Executie tiganeasca la Barbulesti
– Suspecţii din Bărbuleşti – aduşi la Slobozia
– Nici împuşcatul nu era îngeraş
– Cu inculpatul la pansat

2 comentarii

  1. „Cand am avut, tot asa, o altercatie la mine in curte, acum un an si ceva de zile, ne-am dus la politie, am facut reclamatie si stiti ce ne-a zis? – Du-te, ma, acasa, va bateti acolo si venim noi dupa aia”.

    foarte bine le`a facut pulitzaiu …sincer ar cam trebui lasati sa isi sparga dinti intre ei si pulitia sa vina doar sa constate ….pe langa asta orice tuciuriu care cere ajutorul pulitiei sau al salvarii sa fie intrebat dc plateste sau a platit vreodata contributie la sanatate, somaj ..orice …ei mereu vor sa le fie respectate drepturile …dar ei ce respecta ? legea tiganeasca ? nu am nimic cu ei atata timp cat isi vad de treaba lor …dar 98 % dintre ei stiu doar sa fure sa bata sa cerseasca si cam atat …cand o sta si el ca mine 12 ore la munca in fiecare zi si cand vede pe fluturas cum i se opresc o gramada de impozite atunci sa vina sa isi ceara drepturile …pana atunci sa taca si dc or putea sa se omoare intre ei !

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.