Noi monumente de patrimoniu

2

_DSC3929

Zece noi monumente istorice au intrat de curând în patrimoniul cultural al judeţului Ialomiţa.
Lista monumentelor protejate de lege cuprinde aşezări, situri, ruine, clădiri şi cruci de piatră din toate localităţile judeţene iar în zona Feteşti, podurile care leagă municipiul de Cernavodă sunt de asemenea incluse în patrimoniul UNESCO. Conacele din Armăşeşti, Fierbinţi-Târg, Manasia şi Bărcăneşti sunt utilizate ca sedii ale administraţiilor locale actuale.
Purtătorul de cuvânt al Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Ialomiţa, Jean Cheptea, menţionează cele mai recente monumente intrate de curând în rândul obiectivelor istorice:
audio Jean CHEPTEA
La nivelul judeţului sunt în prezent peste 200 de monumente de patrimoniu. În România 7 zone sunt protejate de lege pentru valoarea istorică printre care Delta Dunării, zona Moldovei, Maramureşului, Transilvaniei, Sighişoarei şi Munţilor Orăştiei.
Alexandra Alexe, www.radiocampus.ro

2 comentarii

  1. În urmă cu 2 ani, autorităţile judeţene anunţau debutul unei noi ere administrative, guvernată de energia verde obţinută din centrale eoliene şi panouri fotovoltaice. Se estima atunci, la nivel oficial, că Ialomiţa ar putea produce pînă la 600 de MW de energie verde. La 2 ani distanţă, din declaraţiile iniţiale s-a ales praful… Iar singurul proiect finanţat din bani publici, unul de numai 2 MW, are 6 luni întîrziere! Propun ca si acest proiect sa fie considerat monument istoric, al ticalosiei, incompententei si hotiei usl!

  2. Domnilor de la CULTURA cel care are bodega aia in parcarea TARGULUI DE FLOCI are avizul Min. Culturii sa faca nivelul cladirii si sa-si puna termopanele alea? Va spun eu ca nu . Voi nu a-ti vazut cu toate ca treceti consumand benzina pe acolo. Aceasta fapta nu cumva se numeste infractiune?
    Casa VASILESCU ( este la sosea, se vede) din Ograda are avizul Min. Culturii, sa schimbe tamplaria si sa faca lucrari de reparatii?
    Aloooo, CULTURA puneti osul la treaba!

Dă-i un răspuns lui RADU Renunțați la răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.