O bătrână din Vrancea a murit ieri la Urziceni, după ce a traversat strada prin loc nepermis şi fără să se asigure

0

Victima a coborât dintr-un microbuz de transport persoane, prin spatele acestuia şi s-a angajat în traversarea drumului, moment în care a fost lovită de un autoturism Skoda Octavia, condus regulamentar pe direcţia Bucureşti – Buzău, de un bărbat de 46 de ani, din municipiul Buzău.
Poliţiştii atrag din nou atenţia pietonilor asupra respectării celor mai elementare măsuri de siguranţă atunci când se află în trafic, să se deplaseze numai pe trotuar sau cât mai aproape de marginea stângă a drumului în direcţia lor de mers.
Traversarea drumului să se facă numai prin locurile special amenajate şi semnalizate corespunzător, iar în lipsa acestora, în localităţi, pe la colţul străzii, numai după ce s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ei şi pentru ceilalţi participanţi la trafic.

Elena Marin

Lăsați un mesaj