O familie din Poiana a ajuns la spital, în urma unui grav accident de circulaţie, care s-a petrecut miercuri după amiază la ieşirea din Slobozia spre Urziceni

1

Inexplicabil, şoferul unei Dacii a intrat în plin într-un pom de pe marginea şoselei, pe sensul opus de mers. Toţi cei patru ocupanţi ai autoturismului, printre care doi copii, au ajuns în stare de şoc la spital. Primele persoane care au ajuns la faţa locului spun că şoseaua era liberă, fără vreun alt participant la trafic în zonă.

În urma impactului, şoferul şi-a pierdut cunoştinţa, iar pompierii au intervenit la descarcerarea lui şi a unei persoane care călătorea pe bancheta din spate a autoturismului.

Din datele preliminare ale cercetării, poliţiştii apreciază ca posibilă explicaţie a accidentului, adormirea la volan a şoferului sau o cauză medicală, acesta aflandu-se în concediu medical.

Clementina Tudor

1 comentariu

  1. accidentul a fost ieri 2 decembie… soferul era politist…. erau doi copii soferul si o batranica… venea de la poiana si se indrepta spre urziceni… eu as zice mai de graba ca soferul a adormit iar in acel moment a tras de volan in stanga

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.